Seful Societe Generale: Nervozitatea din pietele financiare va continua pana in octombrie, nu anticipez o noua recesiune
Nervozitatea de pe pietele financiare ar putea continua pana la sfarsitul lunii octombrie, cand vor fi publicate rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, a declarat directorul general al bancii franceze Societe Generale, Frederic Oudea, citat de Reuters. Actiunile SocGen au scazut puternic in aceasta luna, alaturi de titlurile altor institutii europene de credit, dupa ce declinul general al burselor a afectat in special bancile expuse la datoriile Greciei si Italiei.
"Nervozitatea din jurul actiunilor bancare ar putea dura cel putin pana la publicarea rezultatelor pentru trimestrul al treilea, la sfarsitul lui octombrie, inceputul lui noiembrie", a declarat Oudea pentru saptamanalul Journal du Dimanche.
El a aratat ca atunci banca va putea sa comunice pietelor ca nu are probleme.
"In acel moment vom avea oportunitatea sa comunicam pietelor ca banca nu are probleme de lichiditati, ca activitatile sunt solide, iar capacitatea de investitii intacta", a spus Oudea.
Actiunile bancilor europene au incheiat vineri saptamana aproape de cel mai redus nivel din ultimele 29 de luni, din cauza temerilor investitorilor privind capacitatea lor de finantare.
Oudea a aratat ca toate bancile au fost victime ale revizuirii in scadere a estimarilor privind cresterea economica din SUA si Europa si ale temerilor in crestere legate de criza datoriilor suverane din zona euro.
"Pietele asteapta si decizii politice care au nevoie de timp. Mai multe tari se pregatesc de alegeri, Statele Unite, Franta, Germania. Am putea asista la o atitudine de expectativa. Trebuie sa avem rabdare", a spus el.
Seful Societe Generale nu anticipeaza o noua recesiune, ci un exces de pesimism, dupa o perioada de optimism exagerat referitor la ritmul redresarii economice.
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS