Mobius: Fondul Proprietatea ar putea fi listat la Bursa de Valori de la Londra la sfarsitul lui 2011
Fondul Proprietatea ar putea fi listat la Bursa de Valori de la Londra la sfarsitul anului viitor, a declarat, luni, Mark Mobius, presedinte director general al Franklin Templeton, companie care va administra activele fondului.
"Listarea de la Londra cred ca va fi undeva la sfarsitul anului viitor deoarece perioada de pregatire necesita cam 6-9 luni. Listarea implica multe schimbari structurale. Va trebui sa obtinem suportul brokerilor de acolo. Trebuie sa facem roadshow-uri in care sa explicam investitorilor din SUA, China si alte tari, cine este Romania, unde este Romania. Trebuie sa punem Romania pe harta prin administrarea fondului", a afirmat Mobius, prezent la Adunarea Generala a Actionarilor.
Actionarii Fondului Proprietatea au aprobat, luni, in cadrul adunarii generale, numirea companiei britanice Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al fondului.
Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, creata in scopul despagubirii persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura. Activele Fondului Proprietatea sunt de circa 11 miliarde de lei.
Statul detine, prin intermediul Ministerului Finantelor Publice, 49,01% din capitalul Fondului Proprietatea, iar restul titlurilor se afla in posesia persoanelor deposedate abuziv si a unor investitori.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS