FT: Investitorii se aventureaza dincolo de siguranta Poloniei si Cehiei, catre Romania si Ungaria. "Parca am fi din nou in 2005. Toata lumea vede ca piata revine si vrea sa intre"
Fluxurile de capital din Europa Centrala si de Est au inceput sa patrunda dincolo de siguranta si stabilitatea Poloniei si Cehiei, investitorii predispusi la risc manifestand un interes mai ridicat pentru piete precum Romania si Ungaria, neglijate pana acum, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.
Pentru fondul Globalworth, care pregateste finantare de 200 milioane euro pentru investitii in Romania, intrarea investitorilor pe piata romaneasca ar putea pune capat unei perioade in care concurenta a fost modesta.
"In prezent este ceva mai putina concurenta pentru afacerile de care suntem interesati. Toata lumea se uita la Polonia si asta nu este rau pentru noi, deoarece putem tinti active la preturi atractive. Insa daca este sa credem in ciclicitatea pietei si a fluxurilor globale de capital, randamentele de la Varsovia si Praga vor scadea la un nivel atat de scazut, incat investitorii se vor reorienta catre pietele noastre", a declarat, pentru Financial Times, directorul general adjunct al Globalworth, Dimitris Raptis.
Cea mai mare parte din activele Globalworth sunt concentrate in Bucuresti. Globalworth detine cladirile de birouri BOB, BOC, Tower Center International, City Offices, precum si proiectele Herastrau One, Bucharest One si complexul de locuinte Upground. Valoarea de piata a acestor proiecte era estimata in decembrie la 488 de milioane de euro.
Concluziile lui Raptis se bazeaza pe o crestere puternica a fluxurilor investitionale, remarcata anul trecut in Europa Centrala si de Est, noteaza FT.
In Rusia, cea mai mare piata din regiune, valoarea tranzactiilor imobiliare a crescut anul trecut cu 40%, la 5,2 miliarde euro, potrivit datelor CBRE.
Polonia, a doua mare piata din zona, a consemnat un avans de 9% al pietei, la 3 miliarde euro. Tranzactiile din Cehia au urcat cu 68%, la 1 miliard de euro. Cu exceptia Ucrainei, toate pietele din regiune au crescut anul trecut. In Ucraina, valoarea tranzactiilor s-a prabusit la 41 milioane euro, de la 241 milioane euro in 2012.
Grupul austriac Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din regiune si din Romania, a provizionat toata expunerea pe Ucraina si nu are in plan noi afaceri in aceasta tara, a declarat directorul general al companiei, Eduard Zehetner. Cu toate acestea, Immofinanz va continua sa investeasca la Moscova. "Moscova insasi este la fel de mare ca o tara din Europa de Est", a afirmat el.
Pe langa Rusia, Polonia si Cehia au fost cele mai solide piete din regiune si au atras fonduri cu profil conservator din Germania, Austria si SUA, care apreciaza potentialul relativ ridicat de crestere in conditii de siguranta sporita. In timp ce Londra sau Parisul ofera randamente de aproximativ 3%, investitorii pot obtine castiguri aproape duble la Varsovia, cu un grad de risc usor mai ridicat. Astfel, in timp ce investitorii institutionali continua sa aduca bani in Polonia si Cehia, cei cu o toleranta mai ridicata pentru risc manifesta un interes sporit pentru piete neglijate anterior, precum Ungaria si Romania.
Ungaria a fost tratata cu precautie din cauza caracterului imprevizibil al politicilor publice promovate de guvernul Viktor Orban, in timp ce Romania a fost mai afectata decat alte tari din regiune de depresiunea economica ce a urmat crizei financiare, noteaza FT.
Insa lucrurile se schimba, cred analistii. "Ungaria seamana putin cu Italia, in sensul ca ai pe de o parte politica, pe de alta parte economia. De multe ori, economia nu prea are treaba cu politica. Economia merge mult mai bine deat ceea ce citim in ziare", comenteaza Zehetner, seful Immofinanz. Reorientarea unor investitori catre sudul Europei Centrale si de Est nu va afecta semnificativ Polonia si Cehia, anticipeaza analistii.
CBRE estimeaza ca tranzactiile de pe piata poloneza vor creste la 4 miliarde euro in acest an, apropiindu-se de recordul de 5 miliarde euro stabilit in 2006.
"Parca am fi din nou in 2005. Toata lumea vede ca piata revine si vrea sa intre", comenteaza Hadley Dean, managing partner Colliers pentru Europa de Est. Optimismul este generat de revigorarea cresterii economice in majoritatea tarilor din regiune, noteaza FT.
Piata spatiilor industriale da de asemenea semne de accelerare, in special in zona auto si in sectorul electronicelor, alaturi de o crestere puternica a investitiilor in logistica. Piata spatiilor de birouri din regiune incepe de asemenea sa miste, sustinuta de investitii in centre de servicii de business si outsourcing localizate in orase secundare, unde chiriile sunt mai mici si companiile au acces la tineri bine pregatiti, care accepta salarii mai mici.
Bucurestiul traverseaza o revenire economica ceva mai accelerata decat Budapesta, inclusiv datorita experientelor pozitive avute de companiile si expatii care au lucrat aici, potrivit unei analize FT.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS