Diminuarea contribuției la Pilonul II ajunge la Avocatul Poporului. APAPR: Pensiile private vor scădea cu cel puțin 20%
Taxe, pensii private, contributii
PNL depune luni la Avocatul Poporului o sesizare pentru contestarea la Curtea Constituţională (CCR) a OUG 82/2017 prin care Guvernul a diminuat contribuţia la Pilonul II de pensii şi care, în opinia partidului, încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate şi dreptul la pensie, scrie News.ro.
Tot luni, liberalii organizează, în judeţe, proteste antiguvernamentale, care fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului Tudose.
Liberalii au anunţat duminică că vor depune la Avocatul Poporului o contestaţie pentru sesizarea Curţii Constituţionale faţă de OUG 82 adoptată de Guvernul Tudose în şedinţa din 8 noiembrie, fără a fi fost pusă anterior în dezbatere publică şi fără ca prevederile ei să fie cunoscute până la publicarea în Monitorul Oficial, pe 17 noiembrie.
Una dintre prevederile ordonanţei de urgenţă este diminuarea cotei de contribuţie la fondul de pensii administrate privat (Pilonul II) de la 5,1% la 3,75%.
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a atras atenţia că reducerea contribuţiei pentru Pilonul II de la procentul actual de 5,1% la 3,75%, în locul majorării la 6%, conform legii, va însemna o reducere de 20% a pensiilor private pentru români.
”Reducerea în premieră a contribuţiei de la procentul actual de 5,1% la 3,75% (în locul majorării la 6%, conform legii) transmite însă un semnal negativ, afectând viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private. Astfel, decizia se traduce în pensii private mai mici cu cel puţin 20% pentru viitorii pensionari şi potenţial mai scăzut de finanţare a afacerilor româneşti prin intermediul pieţei de capital”, se arată într-un comunicat transmis de APAPR.
Potrivit asociaţiei, la finalul lunii septembrie 2017 existau în România şapte milioane de participanţi la fondurile de pensii private Pilon II, iar suma acumulată în conturile lor este de 38 de miliarde de lei, din care câştigul total din investiţii este de peste 7 miliarde de lei.
”Peste un milion de participanţi au mai mult de 10.000 de lei în cont, iar valoarea medie a unui cont este de 5.500 de lei. Potrivit unor studii independente realizate de către instituţii precum OECD şi Better Finance, Pilonul II din România se situează în topul celor mai performante fonduri de pensii private din statele europene”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, PNL a anunţat că tot luni, începând cu ora 17.30, organizaţiile judeţene ale partidului vor organiza, în toată ţara, proteste antiguvernamentale, acţiuni care, spun liderii partidului, fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului Tudose.
PNL le reproşează liderilor PSD că nu au spus nimic angajaţilor din sectorul public despre creşterile fictive de salarii, promiţând în schimb creşteri de 25% ”care se dovedesc a fi praf în ochi”.
De asemenea, liberalii acuză ”furtul de proprietate” din Pilonul 2 de pensii, ”minciuna” reducerii contribuţiilor la 35% şi a eliminării impozitului pe salariile de sub 2.000 de lei, dar şi ”bulversarea” mediului economic prin modificările aduse Codului fiscal.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS