Câți bani au în conturi cei care au contribuit în ultimii 10 ani la Pilonul II de pensii private. Fondurile de administrare au produs 1.000 lei în plus pentru fiecare contribuabil
Pilonul II de Pensii a împlinit 10 ani de existenţa şi în această perioadă le-a adus participanţilor un randament mediu anual de 9 la sută, mult peste dobânda oferită de orice banca. Banii sunt în conturi individuale, cu evidenţa la zi a sumelor exacte. Banii celor care nu ajung la pensie nu sunt plătiţi însă direct moştenitorilor, ci transferaţi în conturile de pensie ale acestora.
În urmă cu exact 10 ani, administratorii celor 15 fonduri private de pensii încercau să îi atragă pe cei 3,6 milioane de angajaţi cu vârstă de până la 35 de ani.
Acum, numărul participanţilor a urcat la 7 milioane, iar aceştia au plătit de-a lungul celor 10 ani contribuţii de 31 de miliarde de lei. Administratorii au investit banii şi au realizat câştiguri de peste 7 miliarde de lei, asta înseamnă că au înmulţit banii cu peste 9%.
Radu Crăciun, membru în Asociaţia pentru Pensii Administrate Privat: “Randamentul de 9 la sută este calculat după ce a fost scăzut comisionul anual de administrare, deci este vorba de un randament net.”
Asociaţia Pensiilor Private arată că, în medie, un angajat care este înscris de 10 ani, a plătit până acum contribuţii de peste 4.360 de lei. Investiţiile făcute de administratori i-au adus un câştig brut de 1.267 de lei, din care i-au fost oprite comisioane - 213 lei. A rămas un câştig net de 1.054 de lei şi are în cont peste 5.400 de lei, cu un sfert mai mult decât contribuţiile efectiv plătite de el.
Până acum, cei care s-au pensionat anticipat, pe caz de boală, şi-au primit toţi banii din cont într-o singură tranşă. Administratorii nu ştiu încă dacă cei care vor ajunge la vârstă normală de pensionare vor oprimi banii lunar sau toţi odată.
În cazul unui deces însă, moştenitorii nu primesc banii în mână. Aceştia se tranfera în conturile de pensii Pilon II şi pot fi încasaţi abia când şi urmaşii ajung la vârsta de pensionare. Primii beneficiari ai pilonului 2 de pensii vor ajunge la vârstă de pensionare peste 9 ani.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS