25 de ani de la cel mai mare declin din istorie. "Black Monday", ziua in care 500 mld. dolari s-au evaporat de pe Wall Street
Pe 19 octombrie, in urma cu 25 de ani, bursele din intreaga lume cunosteau cea mai abrupta cadere din istorie, zi care a ramas cunoscuta in memoria colectiva sub numele de „Black Monday”. Intr-o zi de luni, 1987, indicele Dow Jones al bursei de la New York a scazut cu 508 puncte (22,6%), echivalentul unei pierderi de 500 de miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mare cadere inregistrata intr-o singura zi.
Cauzele exacte ale prabusirii burselor din intreaga lume pe 19 octombrie nu au fost stabilite cu exactitate, existand mai multe speculatii pe aceasta tema, scrie The Guardian.
Toata lumea este de acord, insa, ca punctul de pornire a fost o furtuna puternica din Marea Britanie, care a avut loc in vinerea precedenta, zi in care doar cativa brokeri au ajuns la serviciu si bursa de la Londra a avut de suferit.
Prabusirea a inceput cu bursele asiatice, din Hong Kong si Tokyo, urmand valul de panica de pe piata financiara britanica, din dimineata de 19 octombrie.
Pana la sfarsitul lunii, bursa de la Hong Kong scazuse cu 45,5%, cea din Australia, cu 41,8%, cea spaniola, cu 31%, in Marea Britanie, cu 26,45%, iar cele din SUA si Canada, cu peste 22%.
Cea mai abrupta cadere a cunoscut-o bursa din Noua Zeelanda, cu 60%, piata finaciara de la Wellington avand nevoie de mai multi ani pentru a recupera pierderile din aceasta luna.
Dupa aceasta luna neagra, Federal Reserve si alte banci centrale din intreaga lume au intervenit si au redus la maximum dobanzile cheie, ceea ce s-a dovedit un medicament bun, avanad in vedere ca bursa de la Londra a crescut cu 36% in noiembrie, principalul indice inchizand anul la o valoare mai mare fata de ianuarie.
Cu toate acestea, mai multi enonomisti, care s-au intalnit la Washington in decembrie, au admis ca „anii care urmeaza vor fi mai dificili decat cei care au urmat marelui crah din anii 30”.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS