Zăcământul din adâncul Mediteranei, care tulbură apele în Europa. Ciprul, mărul discordiei între Turcia și restul lumii
Cipru, epava, plaja
Statele UE, SUA, dar și Egiptul s-au declarat îngrijorate de noile proiecte de foraj ale Turciei pentru explorarea de zăcăminte gazifere în largul Ciprului, a căror recentă descoperire a stârnit tensiuni în estul Mării Mediterane.
"Determinarea (Turciei) de a-şi continua iniţiativele unilaterale amplifică gradul de tensiune" în regiune, a estimat într-un comunicat Ministerul de Externe al Egiptului. Cairo a îndemnat la evitarea escaladării şi la "respectarea şi aplicarea" legislaţiei internaţionale.
"SUA rămân puternic îngrijorate de tentativele repetate ale Turciei de a desfăşura operaţiuni de foraj în largul Ciprului", a subliniat la rândul său Departamentul de Stat american într-un comunicat.
"Invităm autorităţile turce să înceteze aceste operaţiuni şi încurajăm toate părţile să acţioneze cu reţinere şi să nu întreprindă acţiuni care amplifică tensiunile în regiune", adaugă comunicatul.
Și Franţa a invitat, marţi, Turcia să respecte "suveranitatea" Ciprului şi să nu pună în pericol "stabilitatea regională", după noi foraje turceşti de explorare a zăcămintelor de gaze în largul insulei mediteraneene, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
"Turcia a anunţat noi operaţiuni de foraj în estul Mării Mediterane, inclusiv în sectoare ce ţin de zona economică exclusivă a Republicii Cipru", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe francez.
"Franţa aminteşte în acest context ataşamentul său ferm faţă de respectarea dreptului mării, precum şi solidaritatea sa cu Cipru, a cărui suveranitate trebuie să fie respectată", a adăugat purtătoarea de cuvânt Agnes von der Muhll. "Invităm Turcia să evite orice acţiune care ar fi contrară legii şi ar pune în pericol stabilitatea regională", a subliniat ea.
Ciprul a condamnat luni noile proiecte de foraj ale Turciei. Uniunea Europeană (UE), care a ameninţat deja Ankara cu sancţiuni în iunie, a denunţat la rândul său "încălcarea suveranităţii Ciprului".
Recentele descoperiri de zăcăminte de gaz în regiune au dus la o apropiere în acest domeniu între Egipt, Cipru, Grecia şi Israel, însă ele au suscitat în acelaşi timp tensiuni cu Turcia, care ocupă partea de nord a Ciprului din 1974 şi care are relaţii tensionate cu Nicosia şi Cairo.
În ultimele luni, o primă navă de foraj turcească, "Faith", apoi o a doua în iunie, "Yavuz", au fost trimise de Ankara pentru a explora zăcămintele de gaze din largul peninsulei Karpas (nord-est), în treimea nordică a insulei controlate de Republica Turcă a Ciprului de Nord, nerecunoscută de comunitatea internaţională.
Ministrul turc al Energiei a anunţat sâmbătă că nava "Yavuz" va începe forajul în largul Ciprului săptămâna aceasta.
Uniunea Europeană, care ameninţase Turcia cu sancţiuni după anunţarea trimiterii navei "Yavuz", şi-a exprimat luni "preocuparea profundă" şi a promis un răspuns "adecvat".
Turcia respinge acuzațiile și continuă forajul
Turcia a respins miercuri acuzaţiile Greciei şi ale Uniunii Europene, care consideră ilegale forajele pentru explorarea zăcămintelor de gaze din largul coastelor Ciprului, transmite Reuters.
Ministerul de externe de la Ankara a comunicat că nava turcească Fatih a început forajul în Mediterana, la vest de Cipru, la începutul lui mai, iar un alt vas, Yavuz, a ajuns recent la est de insulă şi va desfăşura operaţiuni similare. Yavuz a ancorat luni la sud de peninsula cipriotă Karpasia, atrăgând astfel proteste din partea autorităţilor cipriote şi europene.
"Respingem declaraţiile ministerului grec de externe şi ale oficialilor europeni care descriu aceste activităţi ale ţării noastre ca nelegitime", arată un comunicat al ministerului de externe al Turciei.
Ciprul este divizat din 1974, în urma invaziei turce ca reacţie la o lovitură de stat susţinută de Grecia. Eforturile în vederea reconcilierii celor două comunităţi cipriote - turcă şi greacă - nu au avut succes, iar descoperirea resurselor maritime de gaze a complicat şi mai mult negocierile, reaminteşte Reuters.
Ankara nu are relaţii diplomatice cu guvernul de la Nicosia şi susţine că unele porţiuni din zona economică exclusivă a Ciprului se află sub jurisdicţia Turciei sau a ciprioţilor turci, care şi-au proclamat în nordul insulei propriul stat, recunoscut doar de Turcia.
Miercuri, la Bruxelles, este programată o reuniune diplomatică europeană pentru discutarea sancţiunilor posibile împotriva Turciei, înainte de întâlnirea de lunea viitoare a miniştrilor de externe din UE.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS