“Viza de aur” acordată de Cipru, vulnerabilă la spălarea de bani. Cât a obținut insula din Mediterana din "vânzarea" cetățeniei
Pasaport
Programul desfăşurat de Cipru de investiţii în schimbul obţinerii de paşapoarte este vulnerabil la activităţi de spălare a banilor, a avertizat miercuri un organism european de prevenire a acestor activităţi.
Insula din estul Mediteranei a lansat, în 2013, o schemă prin care oferă paşapoarte contra investiţii, peste 3.000 de persoane obţinând cetăţenia ţării prin acest program.
Comitetul MONEYVAL, comitet de experţi al Consiliului Europei pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor, a atenţionat într-un raport publicat miercuri că, deşi Ciprul a luat în general măsuri pentru a atenua riscurile de spălare de bani, riscul unor vulnerabilităţi în programul de investiţii creşte "exponenţial" prin intermediul proprietăţilor imobiliare, unul din "vehiculele" de investiţii aflate la dispoziţie.
"Aceste riscuri nu au fost diminuate corespunzător", a menţionat organismul de monitorizare al CoE, potrivit Agerpres.
Deşi raportul nu oferă detalii, proprietatea imobiliară este cunoscută ca fiind folosită pe larg în spălarea banilor, ca o investiţie stabilă ce se poate aprecia în timp şi este în mod normal supusă unui control mult mai limitat, potrivit unei note de cercetare a Parlamentului European emise în 2019.
În virtutea programului, cu o minimă investiţie de 2 milioane de euro (2,18 milioane dolari SUA) se pot obţine un paşaport şi călătorii instant fără viză în toată Uniunea Europeană, din care Ciprul face parte.
Supravegherea sectorului imobiliar trebuie să fie sporită semnificativ, notează MONEYVAL în raport, adăugând că ar trebui să existe măsuri suplimentare de prevenţie din partea agenţilor imobiliari.
Cu toate că a acordat asistenţă altor ţări, Ciprul nu a fost "foarte proactiv" în ce priveşte blocarea şi confiscarea din proprie iniţiativă a veniturilor obţinute pe căi ilegale în străinătate, mai notează experţii.
Evaluarea a fost efectuată în mai 2019, iar pe baza rezultatelor sale MONEYVAL a decis să aplice o procedură de monitorizare sporită şi a invitat Ciprul să prezinte un raport în 2021.
Suma totală investită în cadrul schemei de investiţii a fost de 6,64 miliarde de euro între 2013 şi 2018, potrivit raportului MONEYVAL, numind-o "semnificativă" pentru economia Ciprului.
În noiembrie 2019, Nicosia a declarat că va revizui procedurile folosite pentru acordarea cetăţeniei, în urma informaţiilor difuzate de Reuters conform cărora cetăţeni cambodgieni apropiaţi de şeful executivului Hun Sen, aflat la putere de 35 de ani, au dobândit astfel paşapoarte.
Nicosia a anunţat de asemenea că a introdus garanţii suplimentare în program pentru a preveni abuzurile şi că va începe un proces de retragere a cetăţeniei vizând 26 de indivizi. Cu toate acestea, parlamentari ciprioţi au declarat pentru Reuters la 10 februarie că acest proces este întrerupt din motive juridice.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS