Ucraina si Rusia au ajuns la o intelegere pe pretul gazelor naturale
Autoritatile din Rusia si Ucraina au ajuns la o intelegere in privinta pretului gazelor naturale care ar urma sa fie livrate Ucrainei pe perioada iernii, fiind aproape de a incheia un acord formal care ar elimina ingrijorarile privind eventuale intreruperi in aprovizionarea de gaze pe continent.
Presedintele ucrainian Petro Poroshenko a anuntat sambata ca tara sa a acceptat sa plateasca Rusiei 385 de dolari pe perioada iernii pentru o mie de metri cubi de gaze, relateaza The Wall Street Journal.
"Ucraina va avea gaze si caldura", a spus Poroshenko.
Cele doua parti nu au incheiat inca un acord oficial, termenii acestuia vor fi discutati marti.
"Este prematur sa spunem ca am ajuns la un acord. Un acord presupune semnaturi din partea Gazprom si Naftogaz (companiile de stat din domeniul gazelor naturale din Rusia si Ucraina – n.r.) si reluarea furnizarii de gaze", a declarat duminica premierul ucrainian Arseniy Yatsenyuk.
Potrivit oficialilor din Kiev, Ucraina nu dispune insa de fondurile necesare achizitionarii de gaze naturale si intentioneaza sa ceara ajutor Fondului Monetar International, care ar putea sa suplimenteze un imprumut de 17 miliarde de dolari acordat la inceputul anului.
Rusia, care acopera aproape 15% din necesarul de gaze naturale din Europa, a oprit in iunie livrarile de gaze destinate Ucrainei, din cauza unei dispute legate de preturi si datorii, dar a continuat sa furnizeze gaze clientilor europeni. In prezent, datoriile Ucrainei pentru gaze sunt estimate la aproximativ 5 miliarde de dolari.
Vladimir Putin a avertizat saptamana trecuta tarile europene ca exista "riscuri majore" privind alimentarea cu gaze in aceasta iarna in lipsa unui acord intre Moscova si Kiev, mentionand ca va reduce livrarile in cazul in care Ucraina va prelua ilegal gaze din conductele Gazprom.
Presedintele Petro Porosenko a dat asigurari ca ucrainenii nu vor suferi de frig la iarna, multumita acordului sau cu Vladimir Putin, privind reluarea livrarilor de gaze naturale rusesti, cu o saptamana inainte de alegerile legislative cu valoare de test pentru seful proocidental al statului, relata astazi si AFP, citata de Mediafax.
Aceste declaratii facute la televiziunile ucrainene sambata seara tarziu intervin dupa negocieri, vineri, la Milano, cu Putin si lideri europeni.
Porosenko - ales presedinte in mai, in baza promisiunii de a restabili pacea in estul tarii si de a normaliza relatiile cu Rusia - este in campanie pentru alegerile legislative anticipate pe care le-a convocat pentru a-si consolida puterea.
"Pot sa spun ca Ucraina va avea gaze, va avea caldura", a declarat Porosenko, in contextul in care temperaturile au coborat brusc sambata pe intregul teritoriu ucrainean.
Dupa prima intalnire la Milano, vineri, cu Porosenko, Putin a anuntat "progrese" si ca este "de acord cu conditiile reluarii livrarii de gaze, cel putin pe perioada iernii".
"Sunt doar discutii. Nu am motive sa am incredere in Putin", a declarat premierul ucrainean Arseni Iateniuk pentru postul ICTV. - Negocieri cu privire la datorie la Bruxelles, marti
Contactat de AFP, purtatorul de cuvant al gigantului rus in domeniul gazelor Gazprom Serghei Kuprianov a subliniat ca acordul de principiu intre cei doi presedinti urmeaza sa fie formalizat dupa solutionarea spinoasei probleme a datoriei.
Putin a anuntat vineri ca aceasta datorie se ridica la 4,5 miliarde de dolari. Kievul contesta suma totala a acestei datorii la Curtea Internationala de Arbitraj de la Stockholm. "Acest lucru va face obiectul negocierilor, marti, la Bruxelles", la nivel ministerial, a subliniat Kuprianov.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS