Industria tequilei a doborât trei recorduri în 2020. Cum a ajuns băutura mexicană la exporturi istorice, în plină pandemie
Tequila
Industria tequilei mexicane a doborât trei recorduri în 2020, de producţie, export şi consum de agave, în pofida crizei sanitare şi economice provocate de pandemia Covid-19 la nivel mondial, a anunţat Consiliul pentru Reglementarea Tequila (CRT).
Instituţia a semnalat, într-un comunicat, că, potrivit cifrelor înregistrate, producţia acestei băuturi a fost de 374 milioane de litri, cu 6,3% mai mult faţă de 2019, acesta fiind şi cel mai bun an pentru producţia de tequila 100% din agave, care a ajuns la nivelul maxim istoric de 228 milioane litri.
"Exportul continuă să fie elementul cheie în dezvoltarea acestei agroindustrii, iar în 2020 a crescut cu două cifre, ajungând la 286 milioane de litri, cu 16,3% mai mult comparativ cu 2019", se menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.
Totodată, categoria 100% din agave "a ajuns la nivelul maxim istoric de exporturi, fiind trimisă la nivel mondial o cantitate de 163,1 milioane de litri tequila 100% din agave".
În ceea de priveşte consumul de agave pentru tequila, soiul "weber azul"a raportat o creştere faţă de 2019 de 4,8%, ajungând la 1.407.000 tone.
Organismul de reglementare a subliniat că 2020 "a fost un an atipic pentru toată lumea şi pentru diferitele industrii care susţin economia statelor, însă industria mexicană de tequila, care a fost considerată o industrie esenţială în timpul pandemiei, a avut cifre pozitive".
Sursa citată a reamintit că în perioada cuprinsă între aprilie şi august industria de tequila "a resimţit efectele pandemiei, înregistrând creşteri de până la 0,3%, dar, din septembrie statisticile şi-au revenit, ajungând să fie înregistrate în 2020 trei noi recorduri".
În ceea ce priveşte principalele destinaţii pentru băutura mexicană, Statele Unite au continuat să se situeze în fruntea topului principalelor ţări importatoare de tequila, cu 254 milioane de litri în 2020, ceea ce reprezintă 88,9% din totalul exporturilor. Pe locurile următoare s-au situat Germania, Spania, Canada şi Franţa.
În ceea ce priveşte reglementările internaţionale în materie de protecţie, CRT a semnalat că pe parcursul anului trecut au fost trei noi înregistrări ale mărcii, în Noua Zeelandă, Singapore şi Ucraina.
Cu aceste trei ţări, numărul statelor unde tequila este marcă protejată a ajuns la 55, inclusiv SUA şi Uniunea Europeană, cele două destinaţii principale pentru exporturi.
La finele anului 2020, în această industrie operau 163 de firme producătoare de tequila certificate, acestea producând 1.758 mărci.
Mai multe despre:
#tequila#bauturi alcoolice
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS