Producatorul de bauturi alcoolice Diageo cumpara brandul de tequila Casamigos, al actorului George Clooney, pentru 1 mld. dolari
Grupul Diageo a convenit preluarea brandului de tequila de lux Casamigos, al actorului George Clooney, intr-o tranzactie care il evalueaza pana la 1 miliard de dolari, in conditiile in care producatorul de bauturi alcoolice la nivel mondial vrea sa isi extinda prezenta pe o piata care se dezvolta rapid, transmite Reuters.
Diageo va plati 700 de milioane de dolari pentru compania Casamigos, care este co-finantata de actorul american, fiind posibila plata altor 300 de milioane de dolari, in functie de performantele din urmatorii 10 ani.
Acordul are loc la doua saptamani dupa ce Pernod Ricard a cumparat o participatie la producatorul de rachiu mexican Del Maguey si scoate in evidenta oportunitatile vazute de companii in bauturile spirtuoase din Mexic.
O serie de noi marci de tequila de lux a facut ca aceasta bautura sa depaseasca imaginea de bautura consumata de tineri la petreceri.
Vanzarile de tequila au crescut anul trecut cu 5,2% la nivel mondial, potrivit firmei de analiza a pietei IWSR, depasind avansul de 0,3% al pietei bauturilor spirtuoase.
Casamigos, care inseamna ”casa prietenilor”, a fost infiintata in 2013 de Clooney, prietenul sau Rande Gerber, care este casatorit cu modelul Cindy Crawford, si dezvoltatorul imobiliar Mike Meldman.
Cei trei vor continua sa promoveze brandul Casamigos.
Diageo, care colaboreaza si cu alte celebritati, intre care David Beckham si Sean Combs, a precizat ca profitul Casamigos ar putea creste dupa trei ani.
Casamigos a vandut 120.000 de navete de 9 litri in 2016, majoritatea in Statele Unite, fiind pe cale sa ajunga la vanzarea a 170.000 de navete pana la sfarsitul acestui an.
Diageo a aratat ca extinderea brandului in Europa va fi o sursa de crestere pentru Casamigos in viitor. Compania nu a oferit date referitoare la venituri si profit. Alte branduri de tequila ale Daigeo includ Don Julio, DeLeon si Peligroso.
Preluarea Casamigos ar urma sa fie finalizata in a doua jumatate a acestui an.
Pe acelasi subiect: