Piata imobiliara din Olanda s-a prabusit brusc, iar milioane de oameni se lupta acum sa-si poata plati in continuare ipotecile. Desi olandezii sunt recunoscuti pentru prudenta in materie de cheltuieli si politici financiare, acestia se afla, in momentul de fata, in centrul unei furtuni economice, relateaza CNN in editia online.

Situatia din Olanda nu difera foarte mult de cea a altor state din Europa. Piata imobiliara a fost supraevaluata, imprumurile acordate reprezentau si cate cinci salarii, alaturi de scaderi de taxe la inapoierea creditelor - toate au determinat cetetanii sa se imprumute cat mai mult. Preturile proprietatilor scad insa, astazi, cu 10% in fiecare an, asa ca pentru multi cumparatori investitia facuta se dovedeste din ce in ce mai proasta.

Institutiile financiare din Olanda au acordat deja ajutoare in valoare de 95 miliarde de euro, incepand cu 2008, dar se estimeaza ca bilanturile contabile numara inca 650 miliarde de euro din finantarea proprietatilor. Cifra este mai mare chiar decat PIB-ul Olandei, potrivit CNN.

Adevarata surpriza consta in faptul ca olandezii au devenit astazi cel mai indatorat popor al Europei, cu imprumuturi de pana la 250% din venitul per cap de locuitor. Comparativ, spaniolii, irlandezii sau portughezii stau mult mai bine la acest capitol, cu imprumuturi situate undeva la 125% din venitul per cap de locuitor.

Asemenea unui efect de domino, din cauza ipotecilor tot mai apasatoare, cheltuielile populatiei au scazut, afectand afacerile, care trebuie acum sa se bazeze mai mult pe investitii si sa faca reduceri de personal. In numai cativa ani, Olanda a inregistrat o crestere destul de ingrijoratoare a ratei somajului. De exemplu, daca la inceputul lui 2012, aceasta era de 5,5%, in luna iunie a acestui an ajunsese la 9%.

Astfel, beneficiile care functionau pana acum in Olanda au devenit un lux pe care locuitorii sai nu si-l mai pot permite. La un an de la declansarea recesiunii, economistii nu au predictii favorabile mai devreme de 2014, ba chiar si acelea vizeaza o crestere timida, de numai 0,4%.

Anterior, Olanda a mai trecut prin situatii asemanatoare. Sectorul privat este, intr-adevar, indatorat, dar investitorii isi arata sustinerea, incurajati de faptul ca sectorul industrial e unul competitiv si flexibil, iar forta de lucru, bine educata si poliglota, reminiscente ale unei natiuni de comercianti, scrie CNN.