Candidatura Turciei la UE este îngheţată din cauza ''regreselor tot mai serioase'' privind respectarea drepturilor omului, independenţa justiţiei şi stabilitatea politicii economice, se arată în evaluarea executivului comunitar, potrivit Agerpres.

În condiţiile în care guverne europene vorbesc despre derapaje autoritare ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, acest raport întocmit anual a fost mereu foarte critic la adresa Turciei, de data aceasta fiind chiar mai sever faţă de precedentele.

Executivul comunitar notează în document că libertatea de exprimare şi de a protesta sunt îngrădite, democraţia este în pericol şi că guvernul de la Ankara a ''afectat negativ'' pieţele financiare în timp ce ''cresc îngrijorările cu privire la funcţionarea economiei de piaţă''.

Deşi a fost ridicată starea de urgenţă instituită după tentativa de lovitură de stat din 2016, multe din ''elementele represive'' ale acelei stări de urgenţă au devenit lege, remarcă executivul comunitar.

Un motiv suplimentar de îngrijorare este anularea alegerilor locale la Istanbul, după ce scrutinul a fost câştigat de candidatul opoziţiei, noi alegeri fiind stabilite pentru 23 iunie.

În replică, vice-ministrul turc de externe, Faruk Kaymakci, a declarat că raportul Comisiei Europene nu reflectă cu acurateţe situaţia din ţara sa, care nu acceptă critici injuste, adăugând că Ankara se aşteaptă ca aliaţii europeni să sprijine lupta ei împotriva ameninţărilor de securitate.

Comisarul european pentru extindere vrea încetarea oficială a negocierilor

În noiembrie, anul trecut, comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, s-a pronunţat pentru încetarea oficială a negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană.

“Pe termen lung, ar fi mai onest pentru Turcia şi pentru UE să urmeze o abordare nouă şi să pună capăt negocierilor de aderare”, a declarat Hahn pentru Die Welt.

Menţinerea negocierilor de aderare, care au început în 2005, blochează calea pentru ceea ce Hahn a numit “un parteneriat realist, strategic”.

Comisarul european a subliniat totuşi că va depinde de statele membre ale UE să decidă ce curs vor urma. Până în prezent, nu există niciun indiciu că o majoritate de state membre va sprijini o încetare oficială a negocierilor.

Unele state au arătat că acestea au intrat într-un blocaj şi şi-au exprimat îngrijorările legate de regresul considerabil în ce priveşte statul de drept, drepturile cetăţeneşti şi libertatea presei în Turcia.

Comisarul Hahn susţine de mai multă vreme că ar trebui menţinută o cooperare strânsă cu Turcia şi definită o formă realistă de relaţie, care să ia în considerare interesele ambelor părţi şi opţiunile realiste ale Ankarei.

Johannes Hahn a propus extinderea actualei uniuni vamale cu Turcia, o măsură pe care UE a respins-o în luna iunie anul trecut.

Turcia încearcă din anul 2005 să adere la UE, dar de atunci procesul nu a avansat aproape deloc.