"Suntem dispusi sa mai pierdem bani. Vom mai avea rabdare inca o saptamana. Dar, daca intr-o luna, nu vor fi achitate facturile, atunci, conform contractului, vom trece la un sistem de plata in avans pentru livrarea gazelor", a declarat Putin, in traditionalul dialog televizat cu cetatenii rusi.
Putin a evocat deja aceasta amenintare saptamana trecuta, fara sa dea si un termen.
Kievul a acumulat facturi neplatite in valoare de 2,2 miliarde de dolari si refuza cresterea cu 80% a tarifului, o masura decisa de catre Moscova la inceputul lui aprilie.
Trecerea la un sistem cu plata in avans inseamna, de fapt, intreruperea furnizarii gazelor naturale catre Ucraina, implicand riscul perturbarii livrarilor catre UE, ca in timpul "razboaielor gazelor naturale" din 2006 si 2009.
Intr-o scrisoare trimisa catre 18 lideri europeni, publicata la 10 aprilie, Putin i-a somat deja pe europeni sa asigure plata datoriei in valoare de miliarde de euro acumulate de Ucraina, altfel aprovizionarea lor fiind amenintata.
UE importa un sfert din gazele sale naturale din Rusia, iar aproape jumatate din aceste livrari tranziteaza Ucraina.
Presedintele rus a solicitat consultari in vederea introducerii unor masuri comune de stabilizare a economiei Ucrainei si pentru asigurarea livrarilor si tranzitului de gaze naturale rusesti.
Bruxelles-ul a acceptat joi sa poarte consultari cu Moscova pe tema securitatii aprovizionarilor cu gaze naturale si a subliniat ca "fiabilitatea" Rusiei se afla in joc, dupa ce aceasta a amenintat cu oprirea furnizarilor, relateaza AFP.
"Uniunea Europeana va accepta propunerea de consultari cu Federatia rusa si Ucraina in domeniul securitatii aprovizionarilor cu gaze (naturale) si tranzitului", afirma presedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso intr-o scrisoare adresata lui Vladimir Putin
"Este interesul nostru comun sa angajam rapid aceste discutii incluzand Ucraina", adauga el, precizand ca acestea ar urma sa "ajute la evitarea unui scenariu extrem si la garantarea securitatii aprovizionarilor si tranzitului, creand totodata conditiile unei cooperari in vederea modernizarii sistemului ucrainean de tranzit al gazelor" naturale.
Presedintele rus a amenintat pe 10 aprilie cu oprirea livrarilor de gaze naturale catre Ucraina, in cazul in care Kievul nu-si rezolva problema datoriei. El a anuntat joi, la Moscova, ca da Ucrainei termen o luna sa-si solutioneze acest diferend cu Moscova asupra gazelor naturale, altfel amenintand cu introducerea unui sistem de plata in avans a livrarilor.
Barroso a subliniat in scrisoare, inaintea acestui anunt, ca o asemenea "evolutie provoaca o ingrijorare grava, deoarece ea prezinta riscul unei intreruperi a serviciilor in Uniunea Europeana si alte tari".
"Fiabilitatea contractuala a Rusiei in calitate de furnizor de gaze este in joc", a avertizat presedintele CE. "Va indemnam in mod ferm sa evitati asemenea masuri, care vor provoca indoieli cu privire la vointa de a fi considerati un furnizor de gaze fiabil in Europa", a insistat Barroso.
Putin a propus, de asemenea, organizarea "fara intarziere" a unor consultari "in vederea introducerii unor masuri comune de stabilizare a economiei Ucrainei si pentru asigurarea livrarilor si tranzitului gazelor rusesti cu respectarea stricta a conditiilor contractuale".
Barroso anunta ca Günther Oettinger, comisarul europea pentru Energie, "este pregatit" sa se intalneasca "imediat" cu omologii sai rus si ucrainean, pentru a discuta despre toate problemele legate de aprovizionarea cu gaze naturale a Europei.
Presedintele rus a trimis o scrisoare catre 18 lideri europeni, dintre care 13 din state membre UE, inclusiv din Germania, Franta si Italia. Barroso afirma ca a fost mandatat sa raspunda "in numele Uniunii Europene, a tuturor celor 28 de state membre".
Subliniind ca aprovizionarea UE si Ucrainei sunt "strans legate", el se declara "pregatit sa discute cu toate partile vizate despre modul in care trebuie sa fie onorate obligatiile contractuale pe baza pretului pietei, regulilor internationale", dar si despre "modul de a ne asigura ca tranzitul prin Ucraina, stocarea gazelor in Ucraina si aprovizionarea Ucrainei sunt efectuate in mod transparent si fiabil".
Reteaua ucraineana de gazoducte asigura tranzitul a 65 din cele 133 de miliarde de metri cubi de gaze naturale achizitionate de catre state UE. Achizitiile din Rusia acopera 25% din nevoile UE, potrivit datelor furnizate de catre CE pentru anul 2013.