Rusia nu mai importă mere și lapte, ci puieți de măr și vaci de lapte. Strategia lui Putin pentru siguranța alimentară: retehnologizarea și dezvoltarea agriculturii
Livada de meri
Pentru a înţelege modul în care preşedintele Vladimir Putin vrea să reducă dependenţa Rusiei de importurile de alimente un exemplu poate fi găsit în regiunea Krasnodar de lângă Marea Neagră, unde a fost plantată o livadă cu puieţi de măr aduşi din Italia, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Rusia este cel mai mare importator mondial de mere pentru că soiurile locale se alterează mai repede decât cele din alte părţi ale Europei, iar cumpărătorii preferă gustul fructelor de import.
În aceste condiţii, în anul 2015, când operatorul de ferme AFG National Group a vrut să îşi extindă oferta de mere, în loc să utilizeze soiurile locale, compania a importat 143.000 de puieţi de măr de la o distanţă de 3.000 de kilometri. În acest an, noua sa livadă din Krasnodar va produce aproximativ 8.000 de tone de mere soiurile Gala, Red Delicious şi Granny Smith.
"Atunci când am decis să utilizăm cea mai modernă tehnologie în plantarea de livezi, ne-am dat seama că cercetarea naţională din acest domeniu a rămas în urma tendinţelor europene şi mondiale. De la început am decis să urmăm modelul statelor europene", a declarat Oleg Ryanov, responsabil de departamentul de livezi la AFG, care până la investiţiile în Krasnodar cultiva în special orez pe o suprafaţă de 70.000 de hectare în sudul Rusiei.
Din ce în ce mai mult, Rusia achiziţionează echipament şi know-how din afara ţării pentru a-şi majora producţia agricolă. În ultimul deceniu, această strategie a dus la crearea unui mare exportator de produse precum grâu şi orz. Însă, în continuare, consumatori ruşi se bazează pe fructele, legumele şi produsele lactate din import, astfel că fermierii ruşi încep să importe seminţe de calitate, sere şi chiar vaci de lapte pentru a îmbunătăţi capacităţile interne de producţie.
Potrivit datelor oficiale, investiţiile Rusiei în agricultură au ajuns la 347,7 miliarde ruble (6,6 miliarde dolari) în 2017, cu 3,1% mai mari decât în 2016. Deşi nu există estimări cu privire la sumele alocate pentru importurile de tehnologie din străinătate, astfel de importuri reprezintă între 20% şi 90% din costurile suportate de fermieri pentru a putea opera noi capacităţi de producţie, susţine firma rusească de consultanţă Agriconsult.
Cererea de echipamente din străinătate - afaceri înfloritoare pentru companiile europene
"Cantitatea de echipamente importată este uriaşă. Sunt scumpe, dar de încredere. Există şi unele substitute locale, dar nu sunt la fel de eficiente", susţine directorul general de la Agriconsult, Andrey Golokhvastov.
Îmbunătăţirea tehnologiei începe să dea roade. În 2016, Rusia a importat alimente în valoare de 23,6 miliarde dolari, în scădere cu 5% comparativ cu 2010, potrivit datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Comerţului. Pe de altă parte, ca urmare a creşterii semnificative a producţiei de cereale, exporturile totale de produse agricole ale Rusiei au crescut de 16 ori comparativ cu 2000. În urmă cu un deceniu, Rusia era cel mai mare importator de carne de pui. Între timp, şi-a redus achiziţiile din afară cu 80%.
Însă, pentru a reduce şi mai mult dependenţa Rusiei de importuri, este nevoie de noi investiţii, a declarat săptămâna trecută Vladimir Putin, la un forum organizat la Krasnodar. Pe lângă faptul că importă mai multe mere decât orice altă ţară, Rusia este în continuare al treilea mare importator de tomate şi al doilea mare importator de brânzeturi.
Cererea de echipamente venite din străinătate înseamnă afaceri înfloritoare pentru o serie de companii europene, precum DeLaval S.R.O. din Suedia; GEA Group AG şi Big Dutchman International GmbH din Germania sau producătorii olandezi de sere Certhon şi Kubo Group. De exemplu, Kubo a decis să îşi majoreze capacităţile de producţie după ce vânzările în Rusia s-au triplat anul trecut, fiind responsabile pentru 25% din vânzările globale, subliniază Henk van Tuijl, directorul de export al companiei olandeze.
"Este o creştere explozivă. Există o cerere mare pentru producţia eficientă de legume. Rusia cumpără cea mai sofisticată tehnologie", a declarat Henk van Tuijl.
Graţie tehnologiei din străinătate, producţia de mere a Rusiei a crescut cu aproape 8% anul trecut, în timp ce recolta de legume de seră a crescut cu aproape 11%. Însă, chiar şi aşa, Rusia a cumpărat din străinătate aproape jumătate din merele şi aproape 60% din legumele de seră pe care le-a consumat, susţine Asociaţia Producătorilor Ruşi de Legume şi Fructe.
Pe acelasi subiect: