Românii vor să trăiască ”visul canadian” și cer azil, după ridicarea vizelor. Autoritățile se gândesc că poate s-au pripit şi iau în discuţie reintroducerea lor
Imediat după ridicarea vizelor, românii au început să creadă în ″visul canadian″, iar mulţi au cerut direct azil. Suprinsi peste măsură, canadienii se gândesc acum că poate s-au pripit şi iau în discuţie reintroducerea vizelor.
Deocamdată, însă, totul este la nivel de avertisment. Una peste alta, pentru mulţi dintre noi Canada a devenit, imediat după Revoluţie, un tărâm al făgăduinţei. Sute de mii de conaţionali s-au stabilit acolo.
Statul canadian oferă condiţii bune de trăi, spune Marina care s-a mutat acolo cu toată familia.
MARINA CECLAN: “Am ales ce e mai bine pentru copiii mei, ei deja vorbesc 3 limbi: romana, engleză şi franceză, au acces la o educaţie care probabil îi va duce departe, am decis să încercăm în Canada, era singura ţară ce oferea posibilitatea să emigrăm ca rezidenţi permanenţi, am primuit un salariu de debut, care s-a dublat în 4 ani. Şanse există dacă faci efort. ″
Şi Alexandru a dat România pentru Canada. Acum are acolo propria sală de karate.
Un sfert de milion de romani trăiesc în Canada. Iar din decembrie, de când s-au ridicat vizele, şi alţii îşi doresc să se mute acolo.
BEATRICE- românca în Canada: “Romanii au venit atraşi de sistemul de educaţie de aici, de siguranţă, în presa canadiana se vorbeşte despre valul mare de romani care vine aici.″
Sociolog: ″Pentru început Canada a fost o soluţie bună. Acum s-a întâmplat din nou ceva, aşa cum în 2007 s-au ridicat vizele pe UE, în anul anterior s-au ridicat vizele pentru Canada. După astfel de evenimente au revenit nişte oportunităţi. Valul de migraţie anul trecut a fost consistent, după ce s-a schimbat guvernarea, după nouă criză, oamenii au fost nemulţumiţi şi de modificările aduse Legilor Justiţiei. Sunt peste 300 de mii de romani care au plecat din ţară oficial în 2017.″
Cei care vor să se stabilească în Canada sau îşi caută un loc de muncă se pot înscrie pe portalul Ministerului Imigraţiei din Canada. Sunt nevoiţi să plătească taxa de aproximativ 550 de dolari canadieni şi mai apoi aşteaptă răspunsul autorităţilor de acolo care verifica toate informaţiile legate de cetăţeanul roman. Mai apoi, dacă totul este în regulă, romanii primesc un certificat de rezidenţă permanentă.
După ce primesc rezidenta, statul canadian îi sprijină pe oameni atât finaciar, cât şi profesional, prin cursuri de formare sau de limbă. În primele 2 luni ale acestui an au fost depuse 230 de cereri de azil. Aproape dublu faţă de 2016.
Este bine de ştiut faptul că înregistrarea unei cereri de azil durează aproximativ un an. Nu este însă descurajator, pentru că în tot acest timp cetăţenii primesc un ajutor social în valoare de 800 de dolari, bani plătiţi din bugetul public al statului canadian.
Foarte mult a crescut şi numărul celor care caută un loc de muncă în Canada, chiar dacă nu au solicitat protecţia guvernului de acolo. La o singură firmă din Cluj au fost depuse în ultima vreme 600 de cereri.
Autorităţile romane îi sfătuiesc pe romani să nu abuzeze de eliminarea vizelor. Au păţit-o cehii, care au emigrat masiv, iar din 2009 au iar vize.
Autorităţile române cooperează cu autorităţile canadiene pentru a asigura sustenabilitatea regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii români.
În această etapă autorităţile române îşi concentrează atenţia pe campaniile de informare menite să contribuie la respectarea legislaţiei canadiene de către cetăţenii români care călătoresc în această ţară şi la verificarea, împreună cu partenerii canadieni, a oricărei informaţii care pare a indica dorinţa unor cetăţeni români de a abuza de regimul liberalizat de vize sau de legislaţia canadiană.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS