Canada relaxează condițiile de obținere a cetățeniei
Canada
Canada relaxează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească străinii care vor sa devină cetățeni canadieni, scrie CNBC News.
Ministrul canadian pentru Imigrație, Refugiați și Cetățenie, Ahmed Hussen, a anunțat miercuri că noile reguli pentru obținerea cetățeniei vor intra in vigoare începând din 11 octombrie.
Astfel, potrivit noilor reglementări, prezența fizică pe teritoriul Canadei pentru cei care depun actele pentru cetățenie scade de la 4 la 3 ani, timp pentru care trebuie să depună o declarație fiscală.
De asemenea, cei care au avut rezidență temporară înaintea obținerii rezidenței permanente, pot lua în calcul un an din rezidența temporară. Astfel, cei care au mai puțin de 3 ani de rezidență permanentă pot să aplice pentru cetățenie, dacă anterior au avut timp de un an rezidență temporară.
Totodată, perioada de 183 de zile pe an în care rezidenții erau obligați să fie prezenți în Canada a fost abrogată.
“Unul dintre cei mai puternici stâlpi ai succesului imigrației în Canada este obținerea cetățeniei, pentru a deveni parte a familiei canadiene. Guvernul încurajează toți imigranții să aplice pentru obținerea cetățeniei, pentru a beneficia de toate avantajele pe care le au cetățenii canadieni”, a spus Ahmed Hussen.
Potrivit CNBC News, numărul de cereri pentru cetățenia canadiană a scăzut semnificativ, după ce Guvernul a majorat taxele, în urmă cu trei ani. În primele nouă luni din 2016, s-au înregistrat 56.446 aplicații, o scadere cu aproape jumătate de la 112.000 de cereri, în anul anterior.
Taxa pentru cetățenie a crescut, în 2014, la 530 de dolari.
Fără vize în Canada, de la 1 decembrie
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de liber-schimb UE-Canada, CETA, vor fi eliminate și vizele pentru români şi bulgari, la intrarea în Canada.
"Acordul conferă un cadru solid pentru extinderea cooperării noastre într-o gamă largă de domenii, în special politică externă, gestionarea crizelor, securitate şi apărare, energie şi climă, mobilitate sporită şi schimburi de la popor la popor. Salut decizia Canadei de a ridică obligativitatea vizelor pentru toţi cetăţenii bulgari şi români până la sfârşitul anului 2017", declara, în octombrie anul trecut, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
Vizele de intrare în Canada pentru români vor fi eliminate complet începând din 1 decembrie 2017. Autorităţile de la Ottawa au introdus, însă, o ridicare parţială a vizelor pentru cetăţenii români eligibili care călătoresc în această ţară.
Astfel, la 1 mai 2017, cetăţenii români care au deţinut o viza canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viza validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), pot să viziteze sau să tranziteze Canada pe baza unei autorizaţii electronice de călătorie (eTA) în loc de viză.
Pe acelasi subiect: