Provincia cu 250.000 de locuitori, in majoritate crestini si musulmani, cu capitala la Sukhumi, si care a apartinut Georgiei pana in 1999, este condusa de Raul Khajimba, un prorus absolvent al scolii pentru servicii secrete KGB.

A fost ales in functie in august 2014, intr-un scrutin prezidential denuntat ilegal de catre Uniunea Europeana si Georgia. L-a inlocuit la conducerea abhazilor pe Alexnadru Ankvab, fortat sa demisioneze dupa acuzatii de coruptie.

Lupta Abhaziei pentru independenta fata de Georgia a inceput pe masura ce destramarea Uniunii Sovietice a dus la prabusirea economiei. Odata cu incercarea Moscovei de a-si consolida influenta in fostele teritorii sovietice, Abhazia a cunoscut investitii majore din partea Rusiei, potrivit unui profil al regiunii prezentat de BBC, preluat de Mediafax.

Indelungata istorie a Abhaziei a fost dintotdeauna strans legata de cea a Georgiei, desi limba este diferita si mai apropiata de mai multe limbi vorbite in Caucazul de Nord.

Incepand cu secolul IX i.Hr., Abhazia a facut parte din regatul Colchida, aflat sub dominatia Georgiei, adoptand crestinismul in secolul VI. In secolul VIII d.Hr., Abhazia a devenit un stat independent, inainte de unirea cu regatul medieval al Georgiei in 1008. in secolul al XIX-lea, regiunea extinsa a cazut sub dominatie ruseasca, iar in 1864 Abhazia a fost anexata la Imperiul Rus.

Dupa revolutia Bolsevica, Abhazia a inceput sa dobandeasca autonomie, inainte insa ca Stalin sa o incorporeze in Republica Sovietica Socialista Georgiana in 1931. Desi, formal, a ramas o republica autonoma a URSS, nu se intrevedeau semne de autonomie autentica, iar cultura etnica abhaza a fost suprimata in favoarea celei georgiene, suprimare care s-a estompat dupa moartea lui Stalin, in 1953.

Tensiunile etnice au escaladat spre finalul anilor '80, odata cu inceperea destramarii URSS. In timp ce georgienii faceau pasi spre obtinerea independentei, abhazii se impotriveau ideii, temandu-se ca aceasta situatie va duce la eliminarea autonomiei de care se bucurau, si voiau mentinerea Uniunii Sovietice si schimbarea statutului republicii.

Majoritatea locuitorilor din Abhazia au devenit cetateni rusi

In vremea caderii URSS, in 1991, mai putin de o cincime din locuitorii Abhaziei aveau etnie abhaza, in timp ce restul populatiei era compus in mare parte din georgieni.

Georgia si-a obtinut independenta si a decis revenirea la Constitutia din 1921, iar abhazii au decis separarea, fapt care a dus la un conflict militar. La fel ca si in cazul Osetiei de Sud, trupele de mentinere a pacii rusesti au intervenit si au ramas in zona si dupa incheierea confruntarilor.

La sfarsitul anului 1993, sute de oameni au fost ucisi si aproape intreaga populatie vorbitoare de limba georgiana a parasit republica, in ceea ce Georgia descrie drept o "campanie de curatare etnica".

Abhazia si-a declarat in mod oficial independenta in 1999, rezultat intr-un embargo economic international inca in vigoare si intr-o puternica dependenta economica a Abhaziei fata de Rusia. Spre nemultumirea autoritatilor georgiene, Moscova a usurat procedurile prin care locuitorii Abhaziei puteau obtine cetatenia rusa, multi dintre acestia detinand in prezent pasapoarte rusesti. Timp de aproape 15 ani, trupe ONU de mentinere a pacii - formate majoritar din rusi - au patrolat intr-o zona-tampon la granita dintre cele doua regiuni.

In 2008, in timpul razboiului ruso-georgian, trupele separatise abhaze au lansat atacuri asupra militarilor georgieni. Sprijinul Moscovei nu a intarziat sa apara, 9.000 de soldati alaturandu-se trupelor deja cantonate in regiune. Razboiul s-a incheiat la presiunea internationala, cu recunoasterea independentei Abhaziei si a Osetiei de Sud de catre Moscova.

In octombrie 2008, Rusia si-a retras trupele militare de la granita abhazo-georgiana, dar a pastrat un numar mare de forte militare in republica separatista, cu acordul guvernului abhaz.

Abhazia este recunoscuta in prezent doar de patru state membre ONU, Rusia, Nicaragua, Venezuela si Nauru. Tuvalu si Vanuatu au hotarat, initial, recunoasterea republicii, dar si-au schimbat decizia ulterior. Osetia de Sud, Nagorno-Karabah si Transnistria sustin si ele independenta Abhaziei.

Rusia si Abhazia au semnat, la sfarsitul lunii noiembrie 2014, un acord de alianta si parteneriat strategic, spre nemultumirea Georgiei, care a denuntat "anexarea" unei parti din teritoriul sau.

Acordul, care prevede "o cooperare mai stransa intre Rusia si Abhazia in domeniile social, economic si umanitare, dar si in probleme de politica externa, aparare si securitate", a fost semnat de presedintele rus Vladimir Putin si omologul sau abhaz Raul Hadjimba, la Soci, statiune rusa la Marea Neagra.

Anterior, Georgia avertizase Rusia cu privire la orice veleitate de "anexare" a republicii separatiste georgiene Abhazia, gest care ar putea crea probleme suplimentare" securitatii in Europa, potrivit ministrului georgian de Externe.

La 500 km de Bucuresti se afla Transnistria, alta zona de conflict, sustinuta de Rusia

Mai aproape de Romania se afla un alt teritoriu autoproclamat independent, sprijinit de Rusia si care reprezinta un butoi cu pulbere penteu regiune.

Transnistria, teritoriul aflat in Republica Moldova de azi, intre raul Nistru si granita cu Ucraina, a apartinut, pe rand, Marelui Ducat al Lituaniei, Principatului Moldovei si Imperiului Rus si a devenit o entitate politica autonoma abia in 1924, atunci cand, impreuna cu o zona din Ucraina de astazi, a devenit Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca. Dupa 1940, acestora li s-au adaugat si Basarabia, nordul Bucovinei si Tinutul Herta, sub controlul Romaniei pana atunci, formand Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.

La sfarsitul anilor '80, pe fondul destramarii iminente a URSS, tensiunile de ordin etnic au escaladat, populatia de origine romana cerand adoptarea alfabetului latin, a tricolorului romanesc si a recunoasterii identitatii comune a romanilor si a moldovenilor.

Locuitorii din Transnistria, majoritar rusi si ucraineni doreau separarea de Moldova si, in 1990, au proclamat Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca Transnistreana, fapt care a dus la declansarea unui conflict armat. Separatistii, sprijiniti de Armata a XIV-a de garda sovietica, au reusit sa reziste, obtinand independenta de facto. Trupele de mentinere a pacii rusesti nu au parasit regiunea nici pana in prezent.

Desi trupele rusesti sunt inca in zona, ajutand la mentinerea independetei, si mai mult de 90% din populatie doreste alipirea la Rusia, Transnistria nu este recunoscuta oficial de niciun stat membru ONU. Singurele tari care au decis recunoasterea Transnistriei sunt Abhazia, Nagorno-Karbah si Osetia de Sud.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirma recent ca cordurile privind solutionarea crizei transnistrene trebuie implementate, pledand pentru evitarea ingerintelor si pentru aplicarea unui memorandum privind dreptul Transnistriei la activitati economice externe.

Referindu-se la pozitia Rusiei privind perspectivele de solutionare a asa-numitelor "conflicte inghetate" din spatiul postsovietic, Lavrov a dat asigurari ca Moscova are un singur plan - stimularea partilor sa gaseasca solutii.

"Actorii externi pot ajuta. Ma refer la criza din Nagorno Karabah, la criza transnistreana si la cea din Ucraina", a afirmat Lavrov, citat de agentia TASS.

"Este important ca, atunci cand partile ajung la un acord, actorii externi sa mentina cu grija aceste intelegeri, nu sa recurga la provocari, cum s-a intamplat in anul 2003", a adaugat seful diplomatiei ruse.

Potrivit TASS, un plan de pace initiat in anul 2003 de Chisinau si Tiraspol nu ar fi fost semnat la solicitarea Uniunii Europene. "De atunci, ne confruntam in continuare cu aceasta criza", a continuat Lavrov.

Lavrov se refera la "Memorandumul Kozak", din 2003, care prevedea crearea unui stat federal moldovean din care sa faca parte Transnistria. Planul, o extindere a unui document asemanator din anul 1997, a fost respins de presedintele moldovean de la acea vreme, Vladimir Voronin, care a argumentat ca propunerea intra in contradictie cu legea fundamentala a tarii.

"In anul 1997, Transnistria si R.Moldova au semnat un memorandum privind dreptul transnistrenilor la activitati economice externe. Acest memorandum a functionat mult timp. insa acum nu este aplicat. Probabil este vorba de o tentativa pentru crearea conditiilor de strangulare economica, cu scopul de a forta Transnistria sa renunte la pozitia sa corecta. Aceste acorduri trebuie aplicate", a insistat Lavrov.