Raportul care arată că sunt șanse infime pentru a evita “prejudiciul de neînchipuit adus sistemului climatic care susţine viaţa aşa cum o ştim". Ce se întâmplă dacă încălzirea globală depășește 1,5 grade C
Canicula
Schimbări ''fără precedent" sunt necesare în modul de funcţionare a societăţii pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, sub limita convenită, arată un raport ONU.
În caz contrar există riscul înmulţirii valurilor de căldură, a furtunilor care provoacă inundaţii și a secetei din anumite regiuni, scrie Reuters, preluată de Agerpres.
Menţinerea creşterii temperaturii globale la limita de 1,5 grade Celsius şi nu la ţinta de 2 grade Celsius convenită prin Acordul de la Paris din 2015 "ar avea beneficii clare asupra populaţiei şi ecosistemelor naturale", a arătat luni Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (IPCC), în comunicatul care anunţă publicarea raportului.
Potrivit raportului IPCC, la rata curentă de încălzire globală, temperaturile vor înregistra, cel mai probabil, o creştere de 1,5 grade Celsius în intervalul 2030-2052, după creşterea de un grad peste nivelul epocii preindustriale începând de la mijlocul anilor 1800.
Menţinerea obiectivului la 1,5 grade Celsius va limita creşterea nivelului mărilor sub 0,1 metri până în 2100, comparativ cu ţinta de 2 grade Celsius, se menţionează în raport. Acest lucru ar putea reduce inundaţiile, iar persoanele care locuiesc în zonele de coastă, pe insule sau în deltele râurilor ar avea mai mult timp să se adapteze schimbărilor climatice.
Obiectivul menţinerii încălzirii globale sub limita Acordului de la Paris ar contribui la reducerea fenomenului dispariţiei şi extincţiei speciilor şi la impactul asupra ecosistemelor terestre, acvatice de apă dulce şi de coastă, se mai spune în raport.
"Orice nivel în plus de încălzire globală contează, în special având în vedere că o încălzire de 1,5 grade Celsius sau superioară creşte riscul asociat cu schimbări de lungă durată şi ireversibile, cum ar fi dispariţia anumitor ecosisteme", precizează în cadrul comunicatului Hans-Otto Pörtner, care conduce unul dintre grupurile de lucru ale IPCC.
Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice s-a reunit săptămâna trecută la Incheon, Coreea de Sud, pentru finalizarea raportului realizat la solicitarea guvernelor în 2015 şi care evaluează fezabilitatea şi importanţa limitării încălzirii globale la 1,5 grade Celsius.
Documentul este considerat principalul ghid ştiinţific referitor la modalitatea de implementare a Acordului de la Paris din 2015 şi destinat responsabililor politici care se vor reuni în cadrul Conferinţei pentru schimbările climatice de la Katowice, Polonia, în luna decembrie.
Pentru menţinerea ratei de încălzire globală la 1,5 grade Celsius emisiile de dioxid de carbon la nivel global vor trebui să scadă cu circa 45% până în 2030, în comparaţie cu nivelul din 2010 şi să ajungă la "zero" până la mijlocul secolului.
Potrivit raportului, energia regenerabilă va trebui să furnizeze un procent cuprins între 70 şi 85% din electricitate până în 2050, în comparaţie cu procentul de 25% din prezent.
De asemenea, prin utilizarea tehnologiei de captare şi stocare a carbonului (CCS), cota de energie produsă din gaze naturale va trebui să fie redusă cu 8 procente, iar energia pe bază de cărbune la sub 2 procente.
"Raportul arată că ne-au mai rămas la dispoziţie oportunităţi infime pentru a evita prejudiciul de neînchipuit adus sistemului climatic care susţine viaţa aşa cum o ştim", a spus Amjad Abdulla, membru în boardul IPCC şi negociator principal pentru o alianţă de mici state insulare care riscă să fie inundate odată cu creşterea nivelului mărilor.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS