Primul turist spațial, un miliardar japonez pasionat de Picasso și Warhol. Costul călătoriei în jurul Lunii, estimat la 5 mld. dolari
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, care a făcut avere din comerţul online cu articole vestimentare şi este un avid colecţionar de artă contemporană, va fi primul turist spaţial ce va fi trimis într-o călătorie în jurul Lunii de compania privată americană SpaceX.
Magnatul nipon va fi însoţit în această călătorie inedită de un grup de artişti, informează AFP, preluată de Agerpres.
Data prevăzută pentru acest voiaj în jurul Lunii este anul 2023.
Anunţul a fost făcut luni de fondatorul companiei SpaceX, Elon Musk, la sediul general al acestei firme private, aflat în Hawthorne, o suburbie a oraşului Los Angeles, amenajat într-o uzină uriaşă, care produce sau recondiţionează o rachetă spaţială la fiecare 14 zile.
"În 2023, voi invita între şase şi opt artişti din lumea întreagă să mă însoţească în această misiune spre Lună", a declarat Yusaku Maezawa, în vârstă de 42 de ani, care a urcat pe scenă afişând un zâmbet larg, între două rachete uriaşe din gama Falcon 9. "Ei vor trebui să creeze ceva la întoarcerea pe Terra", a adăugat magnatul nipon.
"Capodoperele lor îi vor inspira pe toţi visătorii care dorm în noi", a mai spus el. Călătoria, pentru acei artişti, va fi gratuită, a precizat Elon Musk.
Însă cine sunt ei? Miliardarul japonez a spus că îi va contacta mai întâi pe artiştii care îi plac.
"Eu am ales să plec în jurul Lunii!", a repetat el de câteva ori, vorbind despre visul lui de-o viaţă.
Aceşti privilegiaţi vor deveni primii oameni care vor face înconjurul Lunii după încheierea programului spaţial Apollo, în 1972. Doar 24 de americani, bărbaţi caucazieni, au făcut acest lucru, iar 12 dintre ei au păşit pe suprafaţa Lunii.
Yusaku Maezawa a spus că a plătit toate locurile disponibile la bordul viitoarei rachete BFR (Big Falcon Rocket), concepută pentru a fi suficient de mare pentru a transporta în spaţiu până la 100 de persoane. SpaceX construieşte în această perioadă racheta BFR la uzina sa din Los Angeles.
Preţul acestui voiaj spaţial rămâne însă un secret. "Plăteşte mulţi bani", a declarat Elon Musk, subliniind că suma achitată de magnatul nipon reprezintă o parte importantă din bugetul de dezvoltare a viitorului vehicul spaţial, estimat la aproximativ 5 miliarde de dolari.
Întrebat dacă a plătit mai mult sau mai puţin de 5% din costul total, antreprenorul nipon a răspuns într-o manieră ambiguă: "Sunt satisfăcut cu doar 5%".
"El ne-a ales pe noi", a adăugat Elon Musk, care este şi CEO-ul constructorului de automobile electrice Tesla, a cărui evoluţie la bursă a fost marcată de fluctuaţii.
A făcut 3 mld. dolari din vânzarea de haine online
Yusaku Maezawa este fondatorul celei mai mari platforme online japoneze de modă online, ZOZOTOWN, iar averea lui a fost estimată la 3 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.
Magnatul japonez, foarte activ pe Instagram, este pasionat de artă contemporană. El îl adoră pe Jean-Michel Basquiat şi a cumpărat anul trecut o operă a acestui artist cu 110,5 milioane de dolari. La evenimentul de luni seară, a purtat un tricou pe care era imprimat un desen realizat de Basquiat.
Colecţia sa de artă include opere semnate de artişti de renume, precum Pablo Picasso, Roy Lichtenstein, Andy Warhol, Alexander Calder şi Jeff Koons.
Călătoria spaţială va fi realizată cu ajutorul viitoarei rachete BFR. Aparatul de zbor, ce va avea două trepte, va avea o lungime de 118 metri - din care 55 de metri pentru habitaclu - şi un volum interior de 1.000 de metri cubi.
Elon Musk a redus puterea rachetei, prezentată anterior drept cea mai puternică din istorie, fiind capabilă să propulseze 150 de tone pe orbita terestră joasă - mai puternică decât legendara rachetă din programul Apollo, Saturn V, folosită în anii 1960 şi 1970 (capacitate de transport de 135 de tone).
În final, capacitatea rachetei BFR va fi de 100 de tone, a precizat Elon Musk. În pofida acestei reduceri a capacităţii sale de transport, viitoarea rachetă va fi capabilă să ajungă pe Lună şi, în viitor, pe planeta Marte.
Această misiune în jurul Lunii va avea o durată cuprinsă între patru şi cinci zile.
După ce va efectua un rotaţie în jurul Terrei, racheta la bordul căreia se vor afla Yusaku Maezawa şi grupul de artişti se va îndrepta spre Lună şi va face un ocol în jurul acesteia, înainte de a reveni spre Pământ, unde va ateriza în poziţie verticală. Racheta va fi reutilizabilă.
"Este periculos", i-a prevenit Elon Musk pe pasionaţii de călătorii spaţiale. Mai multe teste, fără echipaje umane la bord, vor avea loc înainte de decolare.
De reuşita acestor teste vor depinde respectarea calendarului propus al misiunii şi lansarea programată în 2023.
Planeta Marte şi dincolo de ea
Pentru Elon Musk, BFR va putea în viitor să facă legătura între Terra şi "orice loc din Sistemul Solar", cu condiţia ca oamenii să înfiinţeze mai întâi depozite de carburanţi pe Marte şi pe alte corpuri cereşti.
Acesta este, potrivit declaraţiilor făcute de Elon Musk, motivul pentru care a fost înfiinţată compania SpaceX.
"Trebuie să acţionăm şi să devenim o civilizaţie multiplanetară cât mai repede posibil", a mai spus antreprenorul sud-african, pentru a contracara riscul sporit de declanşare a unui dezastru la nivel terestru.
Prioritatea companiei SpaceX, devenită în doar câţiva ani primul lansator spaţial privat din lume, devansând compania Arianespace, rămâne colaborarea cu NASA şi misiunile de securitate naţională realizate pentru guvernul american, a precizat Elon Musk.
În 2019, SpaceX speră să devină prima companie privată din istorie care va transporta astronauţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Acest proiect reprezintă un alt pariu industrial, de care depinde viitorul companiei.
Pe acelasi subiect: