Prețurile la alimente au crescut în decembrie, pentru a șaptea lună consecutiv
Retail, supermarket, alimente
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în decembrie, pentru a şaptea lună consecutiv, toate categoriile majore, exceptând zahărul, înregistrând creşteri luna trecută, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În decembrie, acest indice a crescut până la 107,5 puncte, de la o valoare de 105,2 puncte în noiembrie (o cifră revizuită uşor în sus faţă de valoarea iniţială de 105 puncte).
Pe ansamblul anului trecut, indicele preţurilor la produsele alimentare s-a situat la 97,9 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, şi un avans de 3,1% faţă de 2019. Totuşi, încă este cu 25% sub nivel istoric record din 2011.
În decembrie, preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 4,7%, după un avans de peste 14% în noiembrie, în urma majorării preţurilor la uleiul de palmier. Pe ansamblul anului trecut, preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 19,1%.
Preţurile la cereale au înregistrat o creştere mai modestă, de 1,1% în decembrie, comparativ cu noiembrie, iar în 2020 preţurile la cereale au urcat cu 6,6% faţă de 2019.
Şi preţurile de export pentru grâu, porumb, sorg şi orez au crescut în decembrie, pe fondul temerilor privind perspectivele recoltelor din America de Nord şi de Sud, precum şi din Rusia, a precizat FAO.
Preţurile la lactate au urcat cu 3,2% în decembrie, comparativ cu luna precedentă, dar pe ansamblul anului trecut preţurile la lactate au scăzut cu aproximativ 1% faţă de 2019.
Şi preţurile la carne au urcat cu 1,7% în decembrie, iar pe parcursul lui 2020 acestea au înregistrat un declin de 4,5% faţă de 2019, pe fondul suspendării exporturilor germane de carne de porc către pieţele asiatice, din cauza focarelor de pestă porcină africană.
Preţurile la zahăr au scăzut cu 0,6% în decembrie, comparativ cu luna precedentă, dar, pe ansamblul anului trecut, preţurile la zahăr au crescut cu aproximativ 1,1% faţă de 2019, pe fondul majorării importurilor de către China, arată datele FAO.
În decembrie, FAO şi-a revizuit în jos, pentru a treia lună consecutiv, estimările privind producţia mondială de cereale în 2020. Conform noilor estimări, producţia mondială de cereale în 2020 va fi de 2,742 miliarde tone, faţă de 2,750 miliarde tone cât estima anterior. În pofida acestei revizuiri, recolta mondială de cereale în acest an va atinge un nivel record, fiind cu 1,3% mai mare faţă de cea din anul anterior.
"Privind în perspectivă, semnatul grâului de iarnă pentru 2021 se derulează în emisfera nordică, iar în mai multe ţări mari producătoare însămânţările sunt aşteptate să urce ca urmare a unor preţuri mai bune...În Uniunea Europeană, după o reducere a suprafeţelor cultivate în 2019, însămânţările de grâu sunt aşteptate să înregistreze o revenire substanţială", susţine FAO.
În aceste condiţii, FAO se aşteaptă ca stocurile mondiale de cereale la finalului sezonului 2021 să ajungă la 866,4 milioane de tone, în scădere cu 9,6 milioane de tone faţă de precedenta estimare publicată luna trecută.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS