Premieră în Golful Persic. Țara care va introduce impozit pe venit pentru persoanele fizice, din cauza scăderii veniturilor din petrol
Muscat, Oman
Omanul preconizează să introducă în 2022 un impozit pe venit pentru persoanele înstărite, a anunţat Ministerul de Finanţe din Oman în planul economic pentru 2020-2024 publicat duminică seara, transmite Reuters.
În prezent, niciunul dintre cele şapte state care formează Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC) nu colectează impozit pe venit de la persoanele fizice.
Sultanul Omanului, Haitham bin Tariq al Said, care a preluat puterea în luna ianuarie a acestui an, a aprobat luna trecută un plan fiscal pe termen mediu destinat să facă finanţele Guvernului mai sustenabile, în contextul crizei coronavirusului şi al preţului scăzut al petrolului care afectează veniturile statului.
Unele detalii ale acestui plan fiscal au fost dezvăluite în prospectul pentru o emisiune de obligaţiuni care a avut loc luna trecută, însă fără o dată pentru implementarea impozitului pe venit.
"Un impozit pe venit pentru persoanele fizice ar fi o premieră în Golf. Cred că va fi o mişcare importantă şi va fi urmărită cu atenţie de alte state din GCC", a declarat economistul şef de la Abu Dhabi Commercial Bank, Monica Malik, potrivit Agerpres.
"Inţiativa este încă analizată, fiind studiate toate aspectele. Se aşteaptă ca acest impozit să fie introdus în 2022", se menţionează în planul economic pe termen mediu 2020-2024 publicat duminică seara.
De asemenea, planul are drept obiectiv redirecţionarea subvenţiilor de stat numai către grupurile care au nevoie de ele, în loc să subvenţioneze toţi utilizatorii. Calcularea noilor tarife pentru energie electrică şi apă ar urma să se facă gradual în următorii ani, se mai precizează în document.
La mijlocul lunii trecute, sultanul Haitham bin Tariq al Said a anunţat că o Taxă pe Valoarea Adăugată de 5% va intra în vigoare în luna aprilie 2021, în cadrul eforturilor de diversificare a veniturilor guvernului.
Toate cele şase state arabe din zona Golfului au convenit în 2018 să introducă o cotă de TVA de 5%, după ce scăderea preţului petrolului le-a afectat veniturile. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au introdus deja o Taxa pe Valoarea Adăugată de 5%, iar autorităţile de la Riad au triplat-o în acest an.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS