Cel mai mare exportator de țiței din lume a sărăcit, după ce prețurile “aurului negru” s-au prăbușit. Statul triplează TVA şi suspendă plata alocaţiilor
Aramco, Arabia Saudită, petrol
Arabia Saudită a anunţat că va tripla taxa pe valoarea adăugată şi va suspenda plata unei alocaţii lunare de care beneficiau angajaţii în sectorul de stat, în încercarea de a-şi echilibra finanţele afectate de prăbuşirea preţului petrolului şi pandemia de coronavirus.
Cel mai mare exportator mondial de petrol speră că prin aceste măsuri va strânge 100 miliarde de riali (24,61 miliarde de euro) la bugetul de stat.
"A fost decis că alocaţiile pentru costul vieţii vor fi suspendate de la 1 iunie iar Taxa pe Valoarea Adăugată va fi majorată, de la 5% până la 15%, începând cu 1 iulie", a informat ministrul saudit al Finanţelor, Mohammed al-Jadaan, potrivit Agerpres.
"Aceste măsuri sunt dureroase dar necesare pentru a menţine stabilitatea economică şi financiară pe termen mediu şi lung", a adăugat ministrul citând scăderea veniturilor din petrol şi creşterea cheltuielilor în sectorul medical precum şi iniţiativele destinate sprijinirii economiei.
Potrivit cifrelor oficiale, la finele anului trecut aproximativ 1,5 milioane de saudiţi lucrau în sectorul guvernamental. În anul 2018, regele Salman a ordonat plata unei alocaţii lunare de 1.000 de riali (267 de dolari) pentru fiecare angajat la stat, în ideea de a-i ajuta să acopere creşterea cheltuielilor de trai.
Arabia Saudită este ţara arabă din Golful Persic cea mai afectată de pandemia de coronavirus, cu 39.000 de cazuri de infecţie şi 246 de decese, conform ultimelor cifre oficiale.
În urma anunţului Ministerului de Finanţe, grupul petrolier saudit Aramco a anunţat o reducere la jumătate, începând de luni, a preţului benzinei la pompă, un gest destinat să contracareze impactul măsurilor de austeritate.
La fel ca şi alte ţări din Golful Persic, Arabia Saudită nu a introdus o taxă pe valoarea adăugată decât de la 1 ianuarie 2018, începând cu o rată de 5% pe fondul scăderii preţului petrolului începând din 2014. În prezent, însă, Guvernul de la Riad estimează că Arabia Saudită ar putea pierde jumătate din veniturile fiscale care au legătură cu petrolul, care reprezintă 70% din totalul veniturilor regatului.
În primul trimestru al acestui an, Arabia Saudită a înregistrat un deficit bugetar de nouă miliarde de dolari, în condiţiile în care cotaţia barilului de petrol a scăzut cu două treimi de la începutul anului şi autorităţile intenţionează să împrumute 60 de miliarde de dolari pe parcusul acestui an pentru a finanţa deficitul bugetar. După ce mulţi ani a fost excedentar, bugetul de stat al Arabiei Saudite a fost constant pe pierderi începând din 2014.
Luna trecută, Fondul Monetar Internaţional prognoza ca Arabia Saudită va înregistra în 2020 o contracţie de 2,3% a Produsului Intern Brut.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS