Portugalia revine la saptamana de lucru de 35 de ore in sectorul public, pentru a evita plecarile din sistem
Parlamentul portughez a aprobat joi revenirea programului de lucru saptamanal la 35 de ore pentru salariatii din sectorul public, respectand astfel o promisiune a guvernului socialist instituit in noiembrie 2015, care va intra in vigoare de la 1 iulie pentru majoritatea functionarilor, informeaza AFP, preluata de Agerpres.
Propunerea a fost adoptata datorita voturilor Partidului socialist aflat la putere si a aliatilor sai parlamentari ai stangii radicale, in timp ce opozitia de dreapta a votat impotriva.
Timpul de lucru saptamanal al functionarilor fusese majorat in 2013 la 40 de ore de catre guvernul precedent de dreapta pentru a-l alinia celui din sectorul privat, in cadrul unei rigori sporite in schimbul aplicarii unui plan de ajutor international acordat in 2011.
Revenirea la 35 de ore ar urma sa aiba loc totusi fara supraincarcarea bugetului de stat, potrivit textului adoptat joi.
Legea prevede astfel o perioada de tranzitie pentru a evita golirea unor administratii, in special in sectorul sanatatii, modalitatile de solutionare urmand sa fie negociate cu sindicatele.
Actualul premier socialist Antonio Costa fusese numit in noiembrie in urma sprijinului parlamentar al partidelor stangii radicale, cu promisiunea de a 'intoarce pagina austeritatii'.
De la sosirea sa la putere, Costa a revenit asupra mai multor masuri instituite guvernarea de dreapta, suprimand o suprataxa impusa salariatilor si renuntand la taieri din veniturile functionarilor.
Dar bugetul sau pentru 2016 este privit cu scepticism de Bruxelles, care recomanda masuri suplimentare pentru evitarea unui derapaj al finantelor publice.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS