OECD: Fiecare lună de izolare şterge două procente din creşterea PIB-ului. Multe economii vor cădea în recesiune, dar salvarea vieţilor este prioritară
Glob pamantesc, incalzire globala, planeta, Terra
Fiecare lună petrecută de marile economii ale lumii în izolare va şterge două puncte procentuale din creşterea lor anuală, a apreciat vineri Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
"Estimările noastre arată că izolarea va afecta în mod direct sectoare echivalente cu până la o treime din Produsul Intern Brut în marile economii", a declarat directorul general al OECD, Angel Gurria.
"Am calculat că, pentru fiecare lună de izolare, va avea loc o pierdere de două punct procentuale din creşterea anuală a PIB-ului. Numai sectorul turismului se confruntă cu o diminuare a activităţii cuprinsă între 50 şi 70% în această perioadă. Multe economii vor cădea în recesiune", a adăugat Gurria, potrivit Agerpres.
Directorul general al OECD a subliniat însă că aceste costuri ridicate ale măsurilor sanitare sunt necesare pentru a evita consecinţe şi mai tragice şi un impact mult mai grav asupra economiei. "Încetinirea epidemiei şi salvarea vieţilor umane trebuie să fie prima prioritate a guvernelor", a spus Gurria.
Potrivit directorului general al OECD, consecinţele asupra creşterii anuale a PIB-ului vor depinde de mulţi factori, precum amploarea şi durata izolărilor naţionale, efectele reducerii cererii pentru bunuri şi servicii în alte părţi ale economiei şi viteza cu care măsurile semnificative de sprijin fiscal şi monetar vor începe să îşi facă simţite efectele.
De asemenea, Gurria a subliniat că există diferenţe semnificative în rândul statelor cu privire la diferite sectoare, în condiţiile în care limitarea transporturilor este mai importantă în unele ţări în timp ce declinul activităţilor din turism şi petrecere a timpului liber este ai important pentru alte state.
Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 36 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS