Miza economica a conflictului dintre Arabia Saudita si Iran
Rapiditatea cu care au escaladat tensiunile dintre Iran si Arabia Saudita reaminteste faptul ca acesta nu este un conflict nou, relateaza BBC Mundo.
Este clar ca decizia luata de Arabia Saudita de a-l decapita pe liderul siit Nimr al Nimr a precipitat relatiile regatului cu rivalul sau Iran spre un punct fara intoarcere. Dar nu trebuie uitat ca este vorba despre o "dusmanie" milenara, care precede Islamul si dateaza din epoca in care fiecare se considera a fi puterea centrala a regiunii, transmite Agerpres.
Ceea ce este diferit de aceasta data este substratul economic al situatiei
Arabia Saudita, care si-a acumulat averea datorita petrolului, sufera efectele scaderii pretului "aurului negru", in timp ce cheltuielile sale pentru aparare au "escaladat".
In confruntarile dintre Arabia Saudita si Iran exista divergente religioase, exista o politica a puterii si, de asemenea, este vorba despre o dimensiune economica tot mai mare.
"Nu este nicio indoiala ca provocarile fiscale pentru regatul saudit sunt enorme", a declarat, pentru BBC, Farouk Soussa, economist sef pentru Orientul Mijlociu la Citigroup.
"Sunt obisnuiti sa traiasca cu un pret al petrolului foarte ridicat; au fost momente cand acesta a depasit 100 dolari barilul. Acum este sub 40 dolari", a explicat el.
Guvernul saudit estimeaza venituri de 137 miliarde dolari anul acesta, insa petrolul si gazele reprezinta 80% din aceasta cifra. Astfel, in contextul scaderii continue a preturilor, Arabia Saudita va trebui sa apeleze la rezerve.
Anul trecut, acestea s-au redus de la 732 miliarde dolari la 623 miliarde dolari, ceea ce a determinat FMI sa estimeze ca sauditii ar putea ramane fara bani in cel putin cinci ani.
"In ultimii doi ani, bogatul regat a inregistrat un deficit enorm si acesta va continua sa fie la fel daca situatia in privinta pretului petrolului nu se va schimba", semnaleaza Luay Al Khatteeb, de la Brookings Institution din Doha.
"Estimez ca vor ajunge intr-o situatie foarte dificila in urmatorii ani", a precizat el.
In contextul tensiunilor in crestere din Golf, televiziunea iraniana a facut dezvaluiri legate de o baza subterana de rachete.
Concurenta din domeniul regional se extinde acum si in plan economic
Se asteapta ca Iranul sa-si creasca vanzarile de petrol ca modalitate de a intensifica dificultatile cu care se confrunta sauditii.
"In anii 70, Iran era unul dintre marii producatori de petrol din lume si rivaliza cu Arabia Saudita", reaminteste Soussa. "In prezent, dupa multi ani de sanctiuni, evident este pe o pozitie mult mai joasa pe piata globala, dar credem ca Teheranul va incerca sa-si recapete statutul. Este un meci nul: cu cat va produce mai mult Iranul, cu atat va fi inundata piata; cu cat mai ridicata va fi cota de piata pentru Iran, cu atat va scadea cea a Arabiei Saudite. Astfel, in mod clar va exista o rivalitate", a concluzionat economistul.
Aparare, mai presus de orice
Incercand sa evite o criza, Riad-ul a prezentat luna trecuta ceea ce a numit "un buget de austeritate".
Guvernul saudit estimeaza cheltuieli 224 miliarde dolari pe an, incluzand subventii pentru petrol de 61 miliarde dolari si pentru electricitate si apa de 10 miliarde dolari. Dar aceste subventii reduse vor duce, de exemplu, la o crestere cu 50% a pretului combustibililor, ceea pune regatul in pericolul de a provoca nemultumiri sociale.
Insa cheltuielile de aparare continua sa creasca. Se preconizeaza ca bugetul pentru Aparare va atinge 62 miliarde dolari in urmatorii cinci ani. Aceasta inseamna ca in 2020 cresterea va fi de 27%.
"Este un nivel inacceptabil si ilogic al cheltuielilor", considera Al Khatteeb.
"In buget au introdus subventii, dar cheltuielile de aparare au crescut semnificativ: circa 25% comparativ cu anul trecut. Si asta fara a se lua in calcul ceea ce au dat tarilor sarace pentru a se alatura coalitiei", spune Luay Al Khatteeb.
Coalitia la care se refera expertul Brookings Institution este cea constituita de sauditi pentru a interveni in Yemen.
Aceasta decizie si cea de a subventiona aliatii pentru a face acelasi lucru au dat nastere unor riscuri financiare, precum si unei crize umanitare.
Arabia Saudita descopera ca leadership-ul regional este o afacere scumpa, un lux pe care probabil si-l va putea permite doar facand profunde reduceri in bugetul sau.
Insa e clar ca razboaiele vor duce la scumpirea petrolului.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS