Ministrii de Finante din zona euro se reunesc astazi, intr-o noua incercare de salvare a regiunii
Ministri de Finante din zona euro se vor reuni astazi, prima oara in acest an, pentru stabilirea unor detalii ale masurilor anticriza, cu speranta ca ce a fost mai greu a trecut, chiar daca Grecia continua sa fie in pericol de faliment, scrie AFP.
In pofida retrogradarii de catre Standard&Poor’s a noua state din zona euro, pietele financiare nu au reactionat, iar state cu economii considerate fragile precum Spania si Italia au reusit sa se imprumute in aceasta saptamana la dobanzi in scadere puternica.
"Am incredere ca euro se va comporta mai bine in 2012", a estimat in aceasta saptamana presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, care a salutat progresele realizate la nivelul Europei in privinta a doua probleme profunde, lipsa disciplinei bugetare si a reformelor structurale.
AFP se intreaba insa daca zona euro a depasit cu adevarat varful crizei, sau este vorba doar despre o perioada de acalmie, datorita imprumuturilor de aproape 500 de miliarde de euro acordate de BCE bancilor europene, care le permit sa cumpere din nou obligatiuni suverane.
Intalnirea ministrilor de Finante din zona euro va fi urmata, luni seara, de o reuniune la nivelul reprezentantilor de profil din toate statele membre, iar discutiile vor continua si marti.
In afara de Grecia, alte subiecte ale reuniunii vor fi mecanismul permanent de stabilitate financiara pentru tarile cu probleme din zona euro, care trebuie sa intre in vigoare in iulie, si noul tratat menit sa intareasca disciplina bugetara, care urmeaza sa devina functional in ianuarie 2013.
Totodata, ministrii vor studia cum poate fi conditionata acordarea de ajutoare din acest fond de ratificarea unui nou tratat care impune o "regula de aur" referitoare la revenirea la un buget echilibrat, idee sustinuta de Germania.
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS