Merkel: Pietele financiare sa nu dicteze politicienilor ce sa faca. Euroobligatiunile sunt solutia gresita
Cancelarul german, Angela Merkel, s-a pronuntat din nou impotriva crearii unor obligatiuni comune ale zonei euro, afirmand ca politicienii nu trebuie sa permita pietelor financiare sa dicteze si ca o astfel de masura ar submina stabilitatea economica, potrivit Bloomberg.
Crearea obligatiunilor comune ale zonei euro ar necesita modificari ale Tratatului Uniunii Europene care ar avea nevoie de cativa ani pentru a fi implementate si ar putea incalca constitutia Germaniei, a afirmat Merkel intr-un interviu acordat televiziunii ZDF.
Cancelarul german a aratat ca o astfel de masura ar putea fi adoptata "in viitorul indepartat", insa introducerea unor obligatiuni ale zonei euro in aceasta perioada ar submina si mai mult stabilitatea economica, astfel ca "nu reprezinta un raspuns in prezent".
"In acest moment ne aflam intr-o criza dramatica, iar obligatiunile euro sunt exact raspunsul gresit. Ne-ar conduce catre o uniune a datoriilor, nu o uniune a stabilitatii. Fiecare tara trebuie sa ia propriile masuri pentru a-si reduce datoriile", a declarat Merkel.
Pietele financiare cer tot mai mult liderilor europeni sa creeze obligatiuni comune ale zonei euro, in timp ce temerile privind criza datoriilor de stat si incetinirea economiei globale trag in jos de la inceputul lunii august actiunile din Europa si din intreaga lume.
Merkel se opune vehement acestei propuneri, alaturi de Franta si, mai nou, de presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy. Pe de alta parte, Comisia Europeana, forul executiv al UE, a anuntat ca ar putea prezenta in curand un proiect legislativ privind introducerea obligatiunilor comune ale celor 17 state din zona euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS