Marea Britanie își caută aliați, după Brexit. Acordul încheiat cu două țări non-UE
Brexit
Regatul Unit a încheiat un aranjament pentru a continua să facă comerţ cu Islanda şi Norvegia în cazul unei ieşiri fără acord din Uniunea Europeană (UE), a anunţat ministrul Comerţului Liam Fox, relatează Reuters.
În cazul în care Londra părăseşte UE fără acord la 29 martie, acordurile comerciale bilaterale încheiate pe când făcea parte din UE - aproximativ 40 - vor înceta.
”Tocmai am încheiat un acord cu Islanda şi Norvegia, pentru a garanta că întreprinderile britanice vor putea să continue să aibă acces în spaţiul economic european (EEE)”, a anunţat luni Liam Fox, citat într-un comunicat, potrivit News.ro.
Acordul urmează să fie semnat în mod oficial săptămâna viitoare.
Continuarea schimburilor comerciale cu Elveţia şi Liechtenstein, de asemenea membre EEE, este garantată după semnarea altui acord, luna trecută.
Marea Britanie ia în considerare iniţierea de discuţii și cu China, în vederea semnării unui acord de liber-schimb între cele două ţări după ieşirea Londrei din Uniunea Europeană, a declarat şeful al diplomaţiei britanice, Jeremy Hunt.
Și premierul Theresa May vorbea, iî cadrul unei vizite la Beijing de anul trecut, despre o accelerare a discuţiilor pentru ridicarea barierelor comerciale între cele două ţări.
După decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, la referendumul din iunie 2016, Londra şi-a înmulţit contactele diplomatice pentru a pregăti acordurile comerciale care ar urma să le înlocuiască pe cele ale Bruxellesului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS