Anterior, Parlamentul britanic a respins cu o largă majoritate amendamentul prin care se solicita ca în moţiunea propusă de guvern pentru amânarea Brexitului să se prevadă şi organizarea unui al doilea referendum pe tema ieşirii din UE. O majoritate de 334 de deputaţi au votat împotriva acestui amendament, în timp ce alţi 85 au votat pentru, potrivit Agerpres.
De partea cealaltă, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că, dacă Marea Britanie va solicita o extindere a termenului de retragere din Uniunea Europeană, va fi nevoie de "acordul unanim" al statelor membre.
"Statele membre vor fi cele care vor analiza o astfel de cerere, dând prioritate necesităţii de a asigura funcţionarea instituţiilor UE şi luând în considerare motivele ei, precum şi durata unei posibile prelungiri", a adăugat purtătorul de cuvânt, notând că preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, este "în contact constant cu toţi liderii".
Liderii UE urmează să se întâlnească la Bruxelles la 21-22 martie, când este de aşteptat să ia o decizie privind extinderea termenului pentru Brexit dincolo de data prevăzută actualmente, 29 martie.
Trei amendamentele propuse de către deputaţii britanici la moţiunea guvernului pentru amânarea Brexitului au fost respinse joi, inclusiv cel prin care s-a încercat preluarea de către Camera Comunelor a controlului procesului ieşirii din UE, un al patrulea amendament fiind retras de la vot, transmite Reuters.
Unul dintre amendamentele respinse la o mică diferenţă de voturi, 314 la 312, îi cerea premierului Theresa May să le permită parlamentarilor să înceapă un proces în urma căruia ''să găsească o soluţie care să poată fi sprijinită de o majoritate'' în Camera Comunelor, după ce aceasta a respins de două ori acordul pe care şefa executivului l-a convenit cu UE, dar care nemulţumeşte numeroşi deputaţi britanici pentru că are inclusă o clauză de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză ce riscă să menţină pe termen nedefinit Regatul Unit în uniunea vamală europeană.
A fost respins de asemenea, tot cu o diferenţă minimă, de 314 voturi la 311, un amendament adus acestui amendament, respectiv o modificare tehnică ce propunea desfăşurarea mai multor voturi orientative privind diferite opţiuni posibile în continuarea procesului Brexitului.
Amendamentul care îi cerea premierului May să folosească amânarea Brexitului pentru a da Camerei Comunelor un răgaz de timp pentru ''a găsi o majoritate pentru o abordare diferită'' a fost respins cu 318 voturi la 302.
Anterior, deputaţii britanici au respins cu o largă majoritate, de 334 la 85, amendamentul ce propunea convocarea unui nou referendum privind Brexitul. Numeroşi deputaţi ai opoziţiei laburiste s-au abţinut la votul acestui amendament.
Ultimul amendament, prin care cei care l-au propus doreau să o împiedice pe Theresa May să supună pentru a treia oară votului Camerei Comunelor acordul cu UE respins deja de două ori, a fost în final retras.
Urmează votul asupra moţiunii în sine, care prevede o scurtă amânare a Brexitului, până pe 30 iunie, dacă până pe 20 martie Camera Comunelor votează totuşi un acord, sau pentru o amânare mai lungă dacă impasul persistă. Orice amânare trebuie însă aprobată şi de liderii europeni, care se reunesc pe 21-22 martie la Consiliul European.