Italia traverseaza una dintre cele mai grave recesiuni din istorie. "Joburile de strada", noua alternativa la saracie
Din cauza vremurilor dificile pe care le traverseaza, unele dintre cele mai dure din istorie, impinsi de nevoi, italienii au ajuns pe strada. Nu cersesc, ci in schimbul catorva banuti le ofera trecatorilor cate un mic spectacol. Turistii pot petrece ore intregi in centrul Romei, urmarind de la muzicieni si dansatori, pana la comedianti si statui vivante. Totul pentru cativa centi pe care nici nu sunt obligati sa-i dea.
De la distanta, ai putea crede ca-l ai in fata ochilor pe insusi Michael Jackson in zilele sale de glorie. Dar nu pe un stadion, ci in Piazza del Popolo, la Roma. Mare admirator al superstarului, Emiliano Fiacchi, l-a studiat ani intregi, incercand sa danseze ca el. Iar cand a ramas fara loc de munca, asta l-a salvat.
La 29 de ani si cu un copil de crescut, italianul reuseste sa castige astfel in jur de 800 euro pe luna. ''Daca fiul meu vrea sa-si indeplineasca visele, de exemplu, sa se faca doctor sau veterinar sau artist, orice vrea el, va trebui sa o faca in alta tara'', spune el.
Ca Emiliano sunt sute de oameni care, manati de pornirile artistice sau de nevoie, ofera mici spectacole pe langa Colosseum sau Fontana din Trevi. Unii isi petrec toata ziua nemiscati, pozand in statui, altii se costumeaza in centurioni romani. In functie de cat de elaborat este costumul, o fotografie cu ei poate costa intre 5 si 25 de euro.

''Toata lumea ne cunoaste, locuitorii Romei ii iubesc pe artistii de strada, pentru ca Roma este unul dintre primele orase din lume unde oamenii au inceput sa faca arta pentru cativa banuti aruncati in palarie'', marturiseste Maria Grazia Fiore, o artista de strada.
Potrivit Primariei din Roma, 287 de artisti au autorizatie pentru asa ceva, insa sunt si o multime de straini care fac acelasi lucru ilegal.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS