Infringement împotriva Austriei pentru legea care taie alocațiile copiilor migranților: "Nu există copii de categoria a doua în UE"
Marianne Thyssen, comisarul european pentru afaceri sociale.
Comisia Europeană a lansat joi o procedură de infringement contra Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac.
''Nu există lucrători, nici copii de categoria a doua în Uniunea Europeană'', a subliniat comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
''În condiţiile în care lucrătorii mobili (străini, n.red.) cotizează la un sistem de securitate socială în aceeaşi manieră ca lucrătorii locali, ei trebuie să perceapă prestaţii identice, chiar şi atunci când copiii lor trăiesc în străinătate'', a subliniat reprezentanta Executivului comunitar.
Legea austriacă privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Conform normelor aplicate anterior acestei date, alocaţiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale puteau ajunge la suma de 233 de euro pe lună pentru un copil, sumă pe care guvernul de la Viena o consideră disproporţionată în raport cu nivelul preţurilor şi al salariilor din unele ţări vecine.
La 7 ianuarie, Comisia Europeană anunţase că va analiza îndeaproape legea din Austria privind ajustarea alocaţiilor copiilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii în ceea ce priveşte compatibilitatea ei cu legea UE, dar a precizat că în principiu legislaţia comunitară nu permite indexarea acestor beneficii.
Ministrul de externe român Teodor Meleşcanu declarase pe 6 ianuarie, la Digi24, că guvernul român evaluează posibilitatea de a se adresa CJUE în cazul intrării în vigoare, în Austria, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului.
Şeful diplomaţiei române s-a referit la acest dosar şi în 22 ianuarie, la Bruxelles, într-o întâlnire cu jurnalişti români, după ce a prezentat priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE în comisiile pentru dezvoltare (DEVE) şi afaceri externe (AFET) ale Parlamentului European.
''Este o chestiune care interesează România, este o problemă care pentru noi este prioritară, la nivelul Uniunii Europene deocamdată se mai discută. Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt foarte clare: noi considerăm că la nivelul Comisiei Europene ar trebui să se sesizeze în legătură cu discriminarea care se aplică muncitorilor români, polonezi, ungari, cehi, slovaci în Austria în condiţiile în care aceşti muncitori contribuie nu numai la dezvoltarea şi bunăstarea Austriei, ci şi la hrănirea bugetului de stat al Austriei şi, în aceste condiţii, nu înţelegem de ce se poate merge pe o idee de discriminare. Sperăm foarte mult ca la nivelul Comisiei să fie adoptată o decizie, să fie sesizată Curtea de Justiţie a UE şi dacă se va întâmpla acest lucru vom fi alături de Comisia Europeană în această cauză'', a accentuat ministrul român de externe.
Legea privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului a intrat în vigoare pe 1 ianuarie, după ce a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018.
Potrivit noii legislații, alocațiile vor fi diminuate în cazul lucrătorilor proveniţi din ţări cu costuri de trai mai mici, în timp ce aceia din ţări cu costuri de trai mai mari vor beneficia de alocații mai mari.
Noua politică a guvernului de la Viena îi va afecta în special pe lucrătorii proveniţi din ţările est-europene membre ale UE. De exemplu, ungurii care primesc acum 172 de euro pentru un copil vor primi în viitor 94 de euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS