Reacția Comisiei Europene la decizia Austriei de a ajusta alocațiile copiilor muncitorilor migranți, care trăiesc în țările de origine: “Nu este conformă cu legea UE"
Comisia Europeana
Comisia Europeană va analiza îndeaproape legea din Austria privind ajustarea alocaţiilor copiilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii în ceea ce priveşte compatibilitatea ei cu legea UE dar a precizat că în principiu legislaţia comunitară nu permite indexarea acestor beneficii, a declarat luni un purtător de cuvânt al executivului UE.
Legea privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului a intrat în vigoare pe 1 ianuarie în Austria.
"Comisia Europeană ia notă de adoptarea legii care introduce indexarea beneficiilor pentru copii în Austria. Comisia va analiza legea îndeaproape în ceea ce priveşte compatibilitatea ei cu legea europeană. Poziţia noastră este binecunoscută în ceea ce priveşte beneficiile familiale şi pentru copii, indexarea beneficiilor familiale nu este conformă cu legea UE", a declarat o purtătoare de cuvânt a CE la briefingul de presă cotidian, răspunzând unei întrebări din partea presei austriece, potrivit Agerpres.
"Este de asemenea şi o problemă de non-discriminare; dacă muncitorii contribuie la sistemele de asigurare naţionale este de aşteptat să primească aceleaşi beneficii indiferent de naţionalitate şi de locul unde se află copiii", a adăugat sursa citată.
Întrebată cum comentează faptul că ministrul de externe român Teodor Meleşcanu a afirmat că România ar putea apela la Curtea de Justiţie a UE în acest caz sau dacă executivul comunitar ar putea face front comun cu Bucureştiul într-o astfel de eventualitate, purtătoarea de cuvânt nu a dorit să facă precizări suplimentare.
Teodor Meleşcanu a declarat duminică seară, la Digi 24, că guvernul României evaluează posibilitatea de a se adresa CJUE în cazul intrării în vigoare, în Austria, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului.
El a calificat această măsură drept "discriminare".
"E un caz clar de discriminare, de ce? Pentru că românii care muncesc în Austria plătesc impozitele şi taxele ca orice muncitor sau om încadrat în muncă din Austria, indiferent de naţionalitate. Deci ei contribuie la bugetul statului. Din acest punct de vedere evaluăm acum în prezent posibilitatea, dacă nu vor exista posibilităţi de a reduce această discriminare, să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie pe această temă şi probabil că nu vom fi singuri", a punctat Meleşcanu.
Ministrul a afirmat că, din estimări, alocaţiile copiilor afectaţi de măsură ar scădea la jumătate.
"Din calculele făcute de noi, probabil pentru copiii care sunt în România, ai căror părinţi lucrează în Austria, va fi o scădere de 50% a acestor subvenţii. Din punctul nostru de vedere este clar o discriminare, pentru că suntem toţi cetăţeni europeni şi, potrivit tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, nu se admit niciun fel de discriminări, inclusiv în domeniul social, şi în al doilea rând pentru că noi suntem cei care pierdem mai mult, întrucât calculul se face în funcţie de nivelul de trai din fiecare ţară", a evidenţiat ministrul.
Decizia privind tăierea alocaţiilor plătite de statul austriac cetăţenilor UE ai căror copii se află în statele de origine a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018. Potrivit noii legislații, alocațiile vor fi diminuate în cazul lucrătorilor proveniţi din ţări cu costuri de trai mai mici, în timp ce aceia din ţări cu costuri de trai mai mari vor beneficia de alocații mai mari.
Noua politică a guvernului de la Viena îi va afecta în special pe lucrătorii proveniţi din ţările est-europene membre ale UE. De exemplu, ungurii care primesc acum 172 de euro pentru un copil vor primi în viitor 94 de euro.
Pe acelasi subiect: