Încrederea în cea mai mare economie europeană a crescut peste așteptări, în august, alimentată de o redresare accelerată în urma pandemiei
Euro
Cea mai mare economie europeană se redresează după criza generată de pandemie, iar încrederea investitorilor germani s-a îmbunătăţit peste aşteptări în august, arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW).
Conform studiului ZEW, indicele care estimează încrederea investitorilor în economie s-a îmbunătăţit la 71,5 puncte în august, de la 59,3 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii estimau un avans până la 58 de puncte.
"Speranţele unei redresări accelerate a economiei au continuat să crească", a declarat preşedintele ZEW, Achim Wambach. Acesta a explicat că investitorii se aşteaptă la o redresare generală, în special în sectoarele interne.
"Totuşi, încă se aşteaptă în următoarele şase luni rezultate financiare slabe pentru sectorul bancar şi companiile de asigurare, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare", a avertizat oficialul ZEW.
În plus, experţii sunt mai pesimişti în privinţa condiţiilor actuale. Indicele lunar care indică percepţia investitorilor asupra actualelor condiţii economice a scăzut la minus 81,3 puncte în august, de la minus 80,9 luna precedentă, în timp ce economiştii estimau o îmbunătăţire până la minus 68,8 de puncte.
"Semnele undei redresări solide a economiei pe perioada verii continuă. Totuşi, pericolul apariţiei unei bule, în urma stimulentelor monetare şi fiscale masive, nu este exclus", a apreciat Uwe Burkert, economist la LBBW.
Luna trecută, Bundesbank a previzionat că economia Germaniei se va contracta cu 7,1% în 2020, apoi va creşte cu 3,2% în 2021 şi cu 3,8% în 2022, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat un plan de stimulare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 - 2021.
Acest program se adaugă imensului plan de peste 1.000 de miliarde de euro pus în aplicare în martie, în perioada de vârf a pandemiei, şi care prevede ajutoare pentru firme şi împrumuturi garantate de stat în valoare de miliarde de euro.
Estimările Bundesbank sunt în linie cu cele ale analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin, care se aşteaptă în acest an la un declin al PIB-ului între 6% şi 7%.
În Germania, marţi se înregistrau 217.293 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 9.201 decese.
Pe acelasi subiect: