China scoate Germania din criză. Cererea masivă venită din Asia a stimulat producţia și exporturile celei mai mari economii a UE
Euro
Cererea pentru exporturi, în special din China, i-a ajutat în iunie pe producătorii germani să-şi revină din şocul provocat de pandemie, pentru a doua lună consecutiv, deşi nivelul producţiei încă este sub cel de anul trecut.
Producţia industrială în cea mai mare economie europeană a urcat cu 8,9% în iunie, pe fondul creşterii cu 14,9% a exporturilor, cel mai semnificativ avans lunar din ultimii aproape 30 de ani, peste estimările analiştilor.
Şi importurile au urcat cu 7% în iunie, după un avans de 3,6% în mai, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis).
Industria auto a Germaniei a raportat o creştere de 54,7% în iunie faţă de luna precedentă, deşi volumele sunt cu 20% mai scăzute decât în februarie, ultima lună înainte de criză.
"În industrie, încă suntem cu 12% sub nivelul de dinaintea crizei. Ar putea industria să se redreseze în doar două luni în urma efectelor pandemiei? Greu de crezut, ţinând cont de evoluţia de pe pieţe. Dar paharul este mai mult de jumătate plin", a apreciat Jens-Oliver Niklasch, de la LBBW, potrivit Agerpres.
China, prima ţară afectată de pandemie, a cumpărat în iunie mai mult de 15,4% din exporturile Germaniei, comparativ cu perioada similară din 2019. Dar cererea din SUA s-a contractat cu 20,7%.
În contextul pregătirilor pentru Brexit, exporturile Germaniei către Marea Britanie au scăzut în iunie cu 15,7%.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS