Încă un conflict armat, gata să izbucnească. China trimite trupe la frontiera Hong Kongului, Trump leagă criza de negocierile comerciale
            China, militari
                        
            O adunare a forţelor de ordine chineze a fost observată joi, de către un jurnalist AFP, la câţiva kilometri de frontiera Hong Kongului, scrie News.ro.        
        
	Situația a atras atenția și preşedintelui american Donald Trump, care a îndemnat Beijingul să acţioneze ”cu umanitate” faţă de manifestaţii în fosta colonie britanică.
	După două luni de agitaţie la Hong Kong împotriva Executivului favorabil Beijingului, bărbaţi în uniformă erau comasaţi pe un stadion, la Shenzhen, o metropolă situată la porţile teritoriului autonom. Un reporter AFP a văzut, de asemenea, camioane şi blindate de transport de trupe.
	Bărbaţii, care par să facă parte din poliţia militară, defilau agitând steaguri roşii sau se antrenau pe jos, în timp ce alţii circulau în afara stadionului pe motocicletă, situat la mai puţin de şapte kilometri de frontieră.
	Motivul prezenţei lor la stadion era necunoscut, însă Beijingul a lăsat să planeze în ultimele zile spectrul unei intervenţii în vederea restabilirii ordinii în fosta colonie, iar presa de la Beijing a difuzat înregistrări video în care apar convoaie militare ce se îndreaptă către Shenzhen.
	Poliţia militară, însărcinată cu menţinerea ordinii, se află în subordinea Comisiei Militare Centrale (CMC), un organ condus de către preşedintele Xi Jinping în persoană.
	În faţa riscului unei intervenţii, preşedintele american a exercitat presiuni asupra Chinei, legând cele două dosare fierbinţi - diplomatic (criza de la Hong kong) şi economic (negocierile comerciale).
	”În China, milioane de locuri de muncă dispar pentru a se duce în ţări care nu sunt supuse taxelor vamale. Mii de întreprinderi părăsesc ţara. Bineînţeles că China vrea să încheie un acord (cu Statele Unite). Să lucreze cu umanitate cu Hong Kongul mai întâi”, a avertizat el.
	La scurt timp după aceea, în alt mesaj postat pe Twitter, pe alt ton, el a dat asigurări că preşedintele chinez Xi Jinping ar putea să dea dovadă de această umanitate, sugerând în trecere o ”întâlnire în persoană”.
	”N-am nicio îndoială că, dacă preşedintele Xi vrea să rezolve rapid şi cu umanitate problema la Hong Kong, el o poate face”, a apreciat Trump, după care a adăugat ”întâlnire în persoană?”, părând să se adreseze în mod direct liderului chinez.
	Anterior, un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane a îndemnat beijingul ”să respecte înaltul grad de autonomie” a fostei colonii britanice.
	”Statele Unite îndeamnă ferm beijingul să-şi respecte angajamentele din declaraţia comună chinezo-britanică, pentru a permite Hong Kongului să exercite un grad înalt de autonomie”, a subliniat el într-o declaraţie transmisă AFP - primul avertisment clar şi detaliat adresat Beijingului.
	Declaraţia chinezo-britanică din 1984 încadrează retocedarea Hong kongului, care a avut loc în 1997. Ea stipluează că regiunea beneficiază de ”un grad înalt de autonomie, mai puţin în domeniile afacerilor externe şi apărării” şi de propriul sistem judiciar, legislativ şi executiv.
	Mişcarea în favoarea democraţiei, în care milioane de persoane au ieşit în stardă, a început în iunie de la respingerea unui proiect de lege local care autoriza extrădările către China. Ea şi-a extins în mod considerabil revendicările, denunţând un recul al libertăţilor şi amestecul regimului comunist.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS