Semne de criză mondială. China și Europa raportează date economice sub așteptări, petrolul scade cu 5%
Sonda, gaze naturale, petrol
Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu 5% din cauza datelor economice sub aşteptări din China şi Europa, care au reaprins temerile legate de încetinirea cererii globale.
Cotaţia petrolului Brent a scăzut cu până la 4,7%, la 58,4 dolari pe baril, anulând în totalitate creşterea puternică de marţi, de 4,7%, determinată de anunţul preşedintelui american Donald Trump privind amânarea introducerii de tarife suplimentare pentru unele produse importate din China.
Cotaţia petrolului american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 5,2%, la 54,14 dolari pe baril, după un avans de 4% în şedinţa precedentă, scrie News.ro.
China a raportat date economice slabe pentru luna iulie, inclusiv o încetinire surprinzătoare a creşterii producţiei industriale, la cel mai redus ritm din ultimii 17 ani, pe fondul intensificării războiului comercial cu Statele Unite.
Încetinirea economiei mondiale, amplificată de conflictul din jurul tarifelor şi incertitudinile provocate de Brexit, afectează şi economiile europene. Declinul exporturilor Germaniei a dus la scăderea economiei în trimestrul al doilea.
PIB-ul zonei euro a înregistrat o creştere nesemnificativă în trimestrul al doilea, iar marea lovitură a venit din Germania, a cărei economie s-a contractat.
Economia germană a înregistrat un declin de 0,1% în trimestrul doi din 2019, după o creştere de 0,4% în precedentele trei luni, a anunţat miercuri Oficiul federal de statistică (Destatis).
Producţia industrială este puternic afectată de războiul comercial dintre SUA şi China, scrie Bloomberg.
Mai multe despre:
#pretul petrolului#criza economica
Pe acelasi subiect: