Încă o țară interzice fumatul în aer liber
Fumat
Aleea comercială Bourke Street Mall din oraşul australian Melbourne a fost declarată zonă în care nu se fumează, devenind astfel cel mai cunoscut spaţiu în aer liber din Australia în care nu se va simţi miros de fum de ţigară.
Interdicţia intră în vigoare începând de vineri, a indicat Consiliul Municipal din Melbourne.
Persoanele care vor fi prinse fumând în această zonă riscă să fie amendate cu 100 de dolari australieni (67,5 dolari americani), scrie Agerpres.
Interdicţia nu include şi utilizarea ţigărilor electronice, însă consiliul a precizat că legea va fi revizuită pentru ca aceste produse să fie de asemenea interzise în acest spaţiu.
Totodată, persoanele care aruncă pe jos mucuri de ţigară, oriunde în oraş, riscă să fie amendate cu sume cuprinse între 330 şi 660 de dolari.
Melbourne este al doilea cel mai populat oraş din Australia şi capitala statului Victoria.
Victoria a interzis fumatul în zonele de luat masa în aer liber în august 2017.
Începând din iulie, fumătorii din Suedia nu mai au voie să îşi aprindă ţigările în zonele aflate în faţa barurilor. Înainte de intrarea în vigoare a noii legi, în Suedia, fumatul este interzis în spațiile închise, dar sunt acceptate de lege spațiile amenajate special pentru fumători la locul de muncă și în spațiile publice.
Locurile de joacă publice, staţiile de autobuz şi peroanele din gări sunt de asemenea vizate de prevederile extinse ale acestei interdicţii referitoare la fumat.
Suedia a interzis fumatul în baruri și restaurante în mai 2005. Potrivit noii legislații, țara nordică își propune să elimine definitiv acest obicei până în 2025.
România a înterzis complet fumatul în spații publice închise în 2016, devenind, astfel, al 18-lea stat al Uniunii Europene în care țigara aprinsă e interzisă în baruri, restaurante, precum și în clădiri de birouri și instituții publice.
Mai multe despre:
#Australia#fumat
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS