Guvernatorul bancii Austriei: Inflatia din zona euro va continua sa scada. Regiunea risca sa alunece in recesiune si devine punctul sensibil al economiei mondiale
Inflatia din zona euro se va mentine pe o panta descendenta pe parcursul primului trimestru al anului viitor, influentata de incetinirea cresterii economice din regiune, a declarat Ewald Nowotny, guvernatorul bancii centrale a Austriei si membru in Consiliul de politica monetara al BCE.
"Trebuie sa ne asteptam la scaderea inflatiei in primul trimestru din 2015", a spus Nowotny, citat de MarketWatch.
Nowotny a adaugat ca economiile din zona euro traverseaza o perioada de "slabiciune majora", regiunea fiind punctul sensibil al economiei mondiale, cel putin pe termen scurt.
De asemenea, guvernatorul bancii Austriei a declarat ca bancile centrale dispun, in general, de mijloacele necesare pentru combaterea inflatiei, dar ca lucrurile se complica in cazul unei deflatii.
Euro s-a depreciat la 1,2247 de unitati fata de dolar in urma comentariilor lui Nowotny, cel mai redus nivel din august 2012.
Inflatia anuala din zona euro a atins in noiembrie minimul ultimilor cinci ani pentru a treia oara in acest an, intensificand presiunile asupra Bancii Centrale Europene de a extinde programele pentru sprijinirea recuperarii economice din regiune.
Potrivit ultimului raport al OCDE, cresterea economica din zona euro va incetini si mai mult in lunile urmatoare, existand riscul ca regiunea sa alunece din nou in recesiune.
Presedintele BCE, Mario Draghi, a indicat recent ca institutia pe care o conduce ar putea lansa un program la scara larga pentru cumpararea de active din zona euro pentru a stimula economia, inclusiv prin achizitii de obligatiuni guvernamentale, iar mai multi oficiali ai bancii au spus ca noul program ar putea fi discutat in prima parte a anului viitor.