Grupul german Continental, cu peste 20.000 de angajați și în România, anunță concedieri, pe fondul unei cereri scăzute din cauza pandemiei
Fabrica de anvelope Continental
Grupul german Continental trebuie să-şi diminueze costurile cu sute de milioane de euro şi probabil va trebui să recurgă la concedieri, pe fondul unei cereri scăzute din cauza pandemiei, a afirmat directorul general Elmar Degenhart.
"Va fi foarte dureros, dar nu avem altă alegere", le-a spus Degenhart angajaţilor, printr-un mesaj. "În acest moment, nu putem garanta locurile de muncă. Probabilitatea să fim nevoiţi să vorbim despre concedieri forţate este extrem de ridicată", a avertizat acesta, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii biroului de presă al Continental nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta declaraţiile lui Degenhart.
Grupul Continental, cu peste 240.000 de angajaţi, este afectat de încetinirea vânzărilor de automobile pe plan global şi de trecerea de la maşinile pe benzină şi motorină la cele electrice şi hibride.
Al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope a înregistrat în primele trei luni din 2020 un profit operaţional de 436,5 milioane de euro (471 milioane de dolari), de la 823,3 milioane de euro în perioada similară din 2019, iar marja de profit s-a redus la 4,4%, de la 7,5%.
Continental a avertizat că rezultatele din trimestrul doi vor fi şi mai slabe, deoarece măsurile de izolare au afectat pieţe mari, inclusiv SUA. Ca rezultat, compania vrea să reducă investiţiile cu 20%, după o scădere cu 26% în primul trimestru. Au fost amânate investiţiile în noi proiecte IT sau în extinderea capacităţii de producţie a fabricilor, precum şi unele cheltuieli pentru dezvoltarea tehnologiile autonome, a informat grupul german.
Pe plan global, vânzările de maşini scad semnificativ, din cauza măsurilor adoptate pentru a ţine sub control epidemia.
Întrebat de Reuters dacă se confruntă cu probleme legate de lichidităţi şi ar putea solicita ajutor de stat, directorul financiar Wolfgang Schaefer a răspuns negativ.
Compania a anunţat recent că are la dispoziţie lichidităţi de 2,3 miliarde de euro şi linii de creditare neutilizate de aproximativ 4,6 miliarde de euro. De asemenea, Continental implementează măsuri de prezervare a lichidităţilor, amână investiţiile şi reduce costurile, pentru a atenua efectele epidemiei, iar 30.000 de angajaţi din Germania (aproximativ jumătate din forţa de muncă locală) lucrează de la 1 aprilie cu program de muncă redus. Potrivit acestui program de muncă redus, introdus pentru prima dată în perioada crizei financiare din 2008, companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile care apar din păstrarea angajaţilor care muncesc mai puţin timp.
Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Potrivit companiei, Continental România are peste 20.000 de angajați pe piața locală, din care o treime sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare.
Continental a anunțat, săptămâna trecută, că a început lucrările pentru extinderea centrului de cercetare şi dezvoltare din Timişoara, investiţia plănuită în noua clădire fiind de peste 33 de milioane de euro. Clădirea a fost proiectată pentru o capacitate de până la 1.700 de locuri, precum şi o zonă de testare şi validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei. Suprafaţa totală construită va fi de peste 26.000 de metri pătraţi, iar lucrările vor fi finalizate până în luna aprilie 2021.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS