CURS BNR. Leul se apreciaza fata de euro

El a cerut totodata concetatenilor sai sa participe la referendum si sa voteze "Nu", adica sa respinga acordul propus, astfel incat Grecia sa poata obtine unul "mai bun". 

Tsipras a insistat ca problema la care trebuie sa se raspunda la referendum nu este ramanerea Greciei in zona euro, el afirmand ca aceia care sustin ca un "Nu" ar insemna si iesirea din zona euro "spun minciuni".

Financial Times, care cita o scrisoare trimisa miercuri de Tsipras catre Troica, nota ca premierul elen va accepta toate conditiile creditorilor formulate saptamana trecuta, cu exceptia unor modificari nesemnificative,

Scrisoarea contine cererea surpriza a premierului Alexis Tsipras, privind o extindere a actualului pachet de asistenta financiara, care acum a expirat, si acordarea unuia nou, al treilea, in valoare de 29,1 miliarde de euro, care sa acopere necesitatile de finantare ale Greciei. 

Informatiile din scrisoare au provocat miercuri cresteri pe bursele internationale, indicele FTSE Eurofirst 300 inregistrand un avans de 1,5% la Londra, iar randamentele obligatiunilor guvernamentale germane pe zece ani au depasit 0,80%.

Miercuri, la Bursa de la Franfurt, indicele Xetra Dax 30 inregistra un avans de 2,2%, in timp ce la Paris indicele CAC 40 era in crestere cu 1,7%. Si euro s-a apreciat usor, la 1,1146 dolari. 

Scrisoarea vine intr-un moment in care BCE analizeaza miercuri majorarea liniei de finantare de urgenta (ELA) destinata creditorilor eleni. In caz contrar, una sau mai multe banci elene ar putea avea mari probleme financiare, dupa ce Banca Centrala a Greciei a recomandat inchiderea lor si impunerea de restrictii asupra miscarilor de capital, in dorinta de a evita colapsul sistemului financiar. 

In scrisoare, Tsipras sustine ca Atena va acceptat toate reformele privind sistemul TVA, cu o singura exceptie: mentinerea unei TVA reduse pentru insulele grecesti. 

In privinta pensiilor, el a fost de acord cu majorarea varstei de pensionare la 67 de ani pana in 2022, dar aceasta sa intre in vigoare abia in octombrie si nu imediat. 

Ministrii de Finante din zona euro vor discuta, miercuri, intr-o teleconferinta, ultimele evolutii din Grecia, a anuntat presedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem. 

Noua oferta a premierului Alexis Tsipras trimisa creditorilor nu a adus clarificari suplimentare, a afirmat miercuri ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble.

"Aceasta nu a furnizat mai multa claritate si nu exista o baza serioasa de negocieri cu Atena in acest moment", a precizat Wolfgang Schaeuble. Acesta a adaugat: "In primul rand, Grecia trebuie sa stie exact ce vrea".

CE: Zona euro poate rezista indiferent de ce se intampla in Grecia

Comisia Europeana a dat miercuri asigurari ca zona euro "poate rezista indiferent de ceea ce se intampla in Grecia", confirmand totodata ca a primit din partea Atenei o noua propunere care va sta la baza negocierilor, relateaza AFP. 

In conditiile in care tara se afla incepand de marti seara in incapacitate de plata, este nevoie sa se inceapa negocieri privind "noul program" de sprijin solicitat de Atena, a declarat comisarul pentru zona euro, Valdis Dombrovskis.  El spune ca exista "o posibilitate de a se ajunge la un acord inainte de urmatorul termen" stabilit pentru 20 iulie, data la care Grecia trebuie sa ramburseze 3,5 miliarde de euro Bancii Centrale Europene.

Grecia, prima tara dezvoltata care a intrat oficial in incapacitate de plata fata de FMI

Ministrul italian al Economiei, Pier Carlo Padoan, a afirmat miercuri la BBC ca Eurogrupul inca este deschis la incheierea unui acord cu Grecia. Insa, indiferent de modul de rezolvare a crizei, autoritatile trebuie sa accelereze planurile de integrare mai aprofundata a zonei euro, incepand cu bancile, a explicat oficialul italian.

Atena a trimis marti creditorilor o propunere oficiala de ultim moment pentru ajutor international, insa nu a fost suficienta. Grecia nu a reusit sa plateasca transa de 1,6 miliarde de euro catre FMI, care se confrunta acum cu cel mai mare faliment din istoria sa.

Alte tari care nu au reusit sa-si achite datoriile fata de FMI sunt Zimbabwe, Sudan si Cuba. 

Guvernul Tsipras a solicitat partenerilor europeni un pachet de asistenta financiara pe doi ani, de aproape 30 miliarde de euro, care sa acopere necesitatile de finantare ale Greciei.

"Grecia ramane la masa negocierilor si incearca sa gaseasca o solutie viabila care sa ii permita sa ramana in zona euro"

Conform unor surse din zona euro, ministrul elen de Finante, Yanis Varoufakis, ar fi declarat intr-o convorbire cu omologii sai europeni ca Atena ar putea renunta la controversatul referendum din 5 iulie, in schimbul unui acord de ultim moment. 

Din 2010, Grecia a beneficiat de doua pachete de asistenta financiara, in valoare de aproape 240 miliarde de euro, de la UE, BCE si FMI. Din cauza neachitarii transei catre FMI, Grecia risca sa iasa din zona euro, ceea ce va avea consecinte neprevazute pentru UE si pentru economia mondiala. 

In acest timp, peste 20.000 de persoane au manifestat marti seara la Atena in favoarea unui raspuns "Da" la referendumul de duminica. Alte zeci de mii de persoane au venit in piata Syntagma din centrul Atenei pentru a-si arata sprijinul fata de Guvern. 

Cancelarul german Angela Merkel a anuntat marti ca Germania nu este dispusa sa discute despre o noua propunere de acord de asistenta financiara pentru Grecia inaintea referendumului la care cetatenii acestei tari sunt chemati duminica sa se pronunte asupra ultimului plan propus.
 

Reactia presedintelui Obama

Actuala criza din Grecia nu ar trebui sa reprezinte un "soc major" pentru sistemul financiar din SUA, unde oficialii monitorizeaza situatia, dar ar putea avea un "impact semnificativ" asupra cresterii in Europa, a declarat marti presedintele american Barack Obama, relateaza AFP si Reuters, preluate de Agerpres.

"In termeni simpli pentru poporul american, (criza din Grecia) nu este ceva despre care sa credem ca va avea un soc major asupra sistemului" financiar din SUA, a afirmat Obama.

"Dar, evident, este extrem de dureroasa pentru poporul elen si poate avea un impact semnificativ asupra ratei de crestere in Europa", a adaugat el. 

Obama a mai subliniat ca este important sa se lucreze cu BCE si cu alte institutii pentru a se oferi garantii ca orice soc asupra pietelor financiare este aplanat. 

Felix Hufeld, presedintele Autoritatii de Supervizare Bancara din Germania si, totodata, membru in consiliul de supervizare al Bancii Centrale Europene, a afirmat marti ca bancile grecesti ar putea fi considerate solvabile timp de maximum cinci zile dupa ce statul grec intra in incapacitate de plata. Institutiile trebuie sa fie considerate solvabile pentru a putea accesa linia de finantare de urgenta (ELA) oferita de BCE pentru bancile grecesti. 

De asemenea, Hufeld a avertizat ca este gresit sa se creada ca Europa ar putea sa se spele pe maini de problemele Greciei daca tara si bancile sale vor deveni insolvente.

"Daca declaram bancile grecesti insolvente, acesta nu este sfarsitul povestii", a subliniat Hufeld, precizand ca trebuie mentinute o serie de functii vitale.  Declaratiile lui Felix Hufeld sugereaza ca BCE nu va considera imediat bancile grecesti insolvabile si nu le va taia accesul la finantarea de urgenta inaintea referendumului de duminica. O eventuala retragere a acestui suport ar declansa un colaps al bancilor, ceea ce ar impinge si mai mult Grecia spre iesirea din zona euro. 

Premierul elen Alexis Tsipras a anuntat, duminica, impunerea unor restrictii asupra miscarilor de capital, limitand retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. In plus, bancile elene vor fi inchise pana in 6 iulie, inclusiv, fiind afectate si sucursalele bancilor straine din Grecia.

30 iunie

Ministrul elen de Finante, Yanis Varoufakis, a confirmat marti ca Grecia nu va plati transa catre FMI, ceea ce inseamna ca Grecia va intra oficial in incapacitate de plata. 

Dotat cu 700 de miliarde de euro, Mecanismul European de Stabilitate urmeaza sa inlocuiasca in timp Fondul european de stabilitate fianciara (EFSF), care in perioada de varf a crizei datoriilor suverane a emis obligatiuni pentru a veni in sprijinul statelor membre ale zonei euro care aveau probleme

Anterior,  Kathimerini informa ca premierul grec Alexis Tsipras ia in considerare oferta de ultim moment facuta marti de Comisia Europeana, potrivit Agerpres.

''Biroul prim-ministrului i-a transmis Bruxellesului ca evalueaza noile propuneri ale presedintelui Comisiei Europene, care includ o stergere totala sau partiala a datoriei in octombrie si schimbari in sistemul EKAS destinat grecilor cu venituri reduse'', nota cotidianul grec.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a facut marti Greciei o oferta de ultim moment, in incercarea de a se ajunge la un acord intre Atena si creditorii internationali, inaintea expirarii, pana la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei transe de 1,6 miliarde de euro catre FMI, transmite Reuters.

Premierul grec, Alexis Tsipras, ar trebui sa-si trimita acceptul scris astazi, dupa care sa aiba loc o reuniune de urgenta a Eurogrupului. 

Exista insa slabe indicii ca Tsipras sa renunte la pozitia de pana acum, cand a respins in mod repetat oferta ''umilitoare'' a creditorilor internationali. Un oficial guvernamental grec a declarat ca a ascultat cu interes ultima propunere a lui Jean-Claude Juncker, dar a precizat ca ''Alexis Tsipras va vota 'Nu' duminica'', la referendum, potrivit Agerpres.

Grecia a amanat recent o plata care trebuia rambursata catre FMI pana la 5 iunie si a anuntat ca va cumula intr-o singura suma toate transele in valoare de 1,6 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului pana la finalul lunii.

Tarile care au intarziat plata datoriilor nu mai pot primi finantare suplimentara de la FMI si, in ultima instanta, pot pierde statutul de membru al organizatiei.

Tsipras: "Cum sa platim azi FMI-ul, cand bancile au fost sufocate?" Varoufakis: Ne adresam justitiei europene, tratatele nu prevad iesirea din zona euro si nu o acceptam. S&P retrogradeaza Grecia la CCC-