Grecia, paralizata, marti, de greva functionarilor publici. Transportul public nu functioneaza
Majoritatea serviciilor publice vor ramane inchise, marti dimineata, in Grecia din cauza unei greve generale decretate de cele doua sindicate ale tarii impotriva reformelor in curs de examinare in Parlament, in special privind functionarii publici, relateaza AFP.
In centrul contestarii figureaza un proiect de lege, cu aproximativ 100 de articole, care trebuie votat miercuri pentru respectarea cerintelor creditorilor tarii si al carui nucleu este constituit dintr-un plan de plecare si redistribuire care afecteaza o parte dintre cei 700.000 de functionari ai tarii.
Marti dimineata, trenurile nu circulau. La Atena, autobuzele si troleibuzele vor ramane in depouri intre orele 06.00 GMT si 18.00 GMT (09.00 si 21.00 ora Romaniei).
Metroul functioneaza, dar trei statii din centrul orasului vor ramane inchise din cauza a doua marsuri prevazute, primul in cursul diminetii, la apelul sindicatului comunist Pame, iar al doilea la apelul sindicatului din sectorul privat GSEE si al functionarilor Adedy.
Pentru a ramane sub perfuzia creditorilor UE-BCE-FMI, Grecia trebuie sa suprime 4.000 de locuri de munca in domeniul public pana la sfarsitul anului si sa impuna relocarea a 12.500 de functionari.
Dupa socul creat in randul opiniei publice de inchiderea, la inceputul lui iunie, fara preaviz sau negocieri a radio-televiziunii publice ERT, considerata ca fiind de neatins in Grecia, aplicarea aproape matematica a unei scheme de redistribuire, care are loc dupa ani de angajari clientelare si de delasare, genereaza multa angoasa, in special in educatie.
Textul prezentat in Parlament stabileste cadrul reorganizarii: pana la sfarsitul lui iulie, 4.200 de angajati vor intra intr-o "rezerva" de mobilitate, pentru opt luni, timp in care isi vor primi 75 la suta din salariu. Daca vor refuza sa fie mutati intr-o alta administratie, ei vor fi concediati.
Primii vizati de aceasta redistribuire sunt angajatii din educatie si cei aproximativ 3.500 de politisti municipali din tara, care urmeaza sa fie integrati corpului politiei nationale.
Mai multe despre:
#criza din Grecia#greva generala
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS