Grecia a ajuns la un acord cu institutiile financiare internationale
Guvernul elen a ajuns la o intelegere cu misiunea Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si Fondului Monetar International in ceea ce priveste masurile de politica economica si financiara necesare pentru a garanta atingerea obiectivelor din acordul de finantare externa.
"Misiunea si autoritatile au convenit ca perspectiva macroeconomica corespunde, in linii mari, proiectiilor din program, cu posibilitatea unei reveniri treptate la crestere economica anul viitor. Perspectiva ramane insa incerta", se arata intr-un comunicat transmis luni de Comisia Europeana (CE).
In timp ce guvernul a inregistrat progrese importante, implementarea politicilor convenite in acord este in urma calendarului in unele zone, noteaza CE.
Astfel, autoritatile elene s-au angajat sa intreprinda "actiuni corective" pentru a asigura incadrarea in tintele fiscale pentru 2013-2014 si pentru a aduce in acest an la echilibru deficitul primar al bugetului (care exclude platile in contul dobanzilor datoriei de stat - n.r.), se spune in comunicat.
"Printre aceste actiuni se numara masuri concrete pentru a aduce sub control cheltuielile excesive din sectorul sanatatii. Taxa pe venit, pe proprietate si codurile de procedura fiscala trec printr-un proces de reforma, iar autonomia si eficienta administratiei fiscale este consolidata", a adaugat CE.
Totodata, guvernul elen s-a angajat sa ia masuri pentru a continua reforma administratiei publice, inclusiv in ceea ce priveste respectarea calendarului convenit pentru transferul unor functionari publici intr-o rezerva, unde vor avea salariile diminuate semnificativ si un program de munca mai flexibil. De asemenea, autoritatile au promis institutiilor financiare internationale ca vor respecta obiectivele convenite in ceea ce priveste reducerea numarului de bugetari.
Grecia trebuie sa transfere in rezerva peste 12.000 de bugetari pana la finele anului 2015. "Avand in vedere ca recapitalizarea sectorului bancar este aproape finalizata, autoritatile s-au angajat la noi masuri pentru protejarea stabilitatii financiare, inclusiv prin vanzarea a doua banci-punte si implementarea strategiei unui sistem bancar pe patru piloni", se mai arata in comunicat.
Misiunea UE-FMI a discutat cu autoritatile si progresele inregistrate in ceea ce priveste consolidarea securitatii sociale, prin programe de training si angajare sustinute de Uniune si un program care ofera acces la servicii de baza in domeniul sanatatii pentru persoanele neasigurate.
Guvernul elen pregateste legislatia necesara pentru implementarea deciziilor convenite, care va fi prezentata in scurt timp Parlamentului, a adaugat Comisia. Acordul nu presupune vreo reducere temporara a TVA pentru restaurante si servicii de catering, insa autoritatile elene au insistat pe aceasta chestiune, care va fi rediscutata in viitoare intalniri.
"Eurogroup si Boardul Executiv al FMI ar trebui sa discute aprobarea acordului de evaluare in luna iulie", conchide comunicatul CE.
De rezultatul discutiilor depinde aprobarea urmatoarei transe, de 8,1 miliarde euro, din acordul de finantare externa incheiat de Grecia cu UE si FMI. Grecia a incheiat in ultimii trei ani doua acorduri cu UE si FMI, in valoare totala de 240 miliarde euro.
Guvernul elen doreste reducerea TVA pentru restaurante de la 23% la 13%, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situatiei. Aceleasi persoane au precizat ca pachetul legislativ prin care se doreste implementarea masurilor convenite va fi prezentat marti Parlamentului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS