Giganții din industria petrolieră se prăbușesc din cauza efectelor pandemiei. Cea mai valoroasă companie din lume la listare anunță un declin uriaș al profitului
Aramco
Compania petrolieră de stat Saudi Aramco a raportat un declin de 73,4% al profitului net trimestrial, mai accentuat decât previzionau analiştii, transmite Reuters.
Cel mai mare exportator de ţiţei a precizat că rezultatele financiare au fost afectate de scăderea preţului ţiţeiului, din cauza reducerii cererii pe plan global, în urma pandemiei cu coronavirus (COVID-19).
"Vedem o redresare parţială a pieţei energiei deoarece pe plan global ţările iau măsuri de atenuare a restricţiilor şi de sprijinire a economiilor lor", a afirmat directorul general Amin Nasser, potrivit Agerpres.
În trimestrul doi din 2020, profitul net a scăzut la 24,6 miliarde de riali (6,57 miliarde de dolari), de la 92,6 miliarde de riali în perioada similară din 2019, în timp ce analiştii se aşteptau la 31,1 miliarde de riali.
Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea virusului au afectat în mod deosebit piaţa petrolieră, unde la finalul trimestrul doi din 2020 preţurile înregistrau un declin de 38% faţă de perioada similară din 2019.
Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi producători din afara cartelului, regrupaţi în alianţa OPEC+, au decis din mai reducerea record a producţiei, cu 9,7 milioane de barili pe zi (bpd), pentru a sprijini preţul ţiţeiului.
Aramco a anunţat că va distribui dividende de 18,75 miliarde de dolari pentru trimestrul doi din 2020, în linie cu planul său de a plăti dividende de 75 miliarde de dolari pentru 2020.
În 31 iulie, gigantul american Apple a reuşit să depăşească Saudi Aramco în timpul şedinţei de tranzacţionare de la Bursa din New York, devenind cea mai valoroasă companie listată din lume.
În decembrie, Aramco devenise cea mai valoroasă companie listată din lume, în urma lansării ofertei sale publice iniţiale (IPO). În prezent, capitalizarea sa de piaţă se situează la aproximativ 1.760 miliarde de dolari.
Marile companii petroliere au probleme financiare din cauza pandemiei
Cele mai mari cinci companii petroliere globale au redus în mod colectiv valoarea activelor lor cu aproape 50 miliarde de dolari în trimestrul doi din 2020, şi au redus producţia cu un milion de barili pe zi, în urma scăderii preţului ţiţeiului şi a cererii, ca efect al pandemiei.
Aceste evoluţii arată amploarea problemelor financiare cu care s-au confruntat producătorii de ţiţei în trimestrul doi. La un moment dat, cererea de combustibili era cu 30% mai scăzută pe plan global, şi încă se află sub nivelul de dinaintea pandemiei.
Unii directori au anunţat masive deprecieri de active deoarece se aşteaptă şi în următoarele trimestre la o cerere redusă, în urma reducerii călătoriilor şi a scăderii utilizării combustibilului, în contextul pandemiei.
Din cele cinci companii, numai Exxon Mobil - cel mai mare producător - nu a realizat deprecieri de active semnificative până acum.
Cererea redusă de ţiţei îi obligă pe producători să-şi revizuiască planurile de afaceri, consideră Lee Maginniss, director în cadrul companiei de consultanţă Alarez & Marsal.
Producţia Exxon era de 3,64 milioane de barili pe zi (bpd), dar între primul şi al doilea trimestru producţia a scăzut semnificativ.
Cele mai mari cinci companii petroliere - Exxon, Chevron, Royal Dutch Shell, BP şi Total SA - şi-au redus de asemenea cheltuielile de capital cu 25 de miliarde de dolari între primul şi al doilea trimestru din 2020.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS