François Hollande a strabatut tara de aproximativ doi ani, perioada in care a incercat sa isi schimbe imaginea. Un barbat afabil, care se fereste de conflict, el vrea sa se prezinte ca fiind puternic, "tenace", principala sa calitate in opinia fostului ministru Michel Sapin.

Hollande, in varsta de 57 de ani, afirma ca va fi "persoana care poate schimba tara", o veche democratie pe care o considera "maltratata" de exercitarea in mod brutal a puterii de catre un "hiperpresedinte" care intarzie sa ofere un viitor tinerilor.

El vrea sa fie un "presedinte normal", iar in opinia sa presedintia reprezinta un simbol. In ceea ce priveste vointa sa, inspirat de prietena sa, jurnalista in domeniul politic si noua "femeie din viata" sa Valérie Trierwieler, el a slabit zece kilograme, si-a schimbat ochelarii si nu mai face glume nepotrivite.

In ceea ce priveste morala, Hollande vrea sa ii taxeze pe cei extrem de bogati mai degraba din "patriotism" decat cu scopul de a umple vistieria statului. Dar, mai ales, "viitorul sef de stat trebuie sa fie opusul lui Nicolas Sarkozy", subliniaza candidatul socialist.

In primavara, cota sa de popularitate s-a mai diminuat, dar Hollande este in continuare prezentat ca invingator in turul doi cu 53 pana la 55 la suta din voturi.

"El singur s-a schimbat si si-a faurit destinul", afirma fostul premier Lionel Jospin, care i-a cedat lui Hollande fraiele Partidului Socialist (PS) in 1997, pentru un mandat de 11 ani, si care l-a "asociat indeaproape tuturor luarilor de decizii" in perioada in care s-a aflat la guvernare.

Acesta este de fapt un fel de a spune ca lipsa de experienta guvernamentala a candidatului socialist nu reprezinta un handicap. Nici Obama nu a "guvernat niciodata" inainte sa fie presedinte, aminteste cel vizat, evidentiindu-si mandatele ca ales, si anume de primar, deputat sau presedinte al Departamentului Corrèze.

"Alunecos", "incapabil sa transeze", "indecis", Hollande, prezentat ironic mult timp, si-a castigat in cadrul propriei familii politice supranumele mai putin magulitor de "flanby" (crema de zahar -flan- ars cu caramel). Din contra, vechii sai prieteni vad in "pendularile" sale o "capacitate de a reuni", o sinteza a unei prudente si a unei indrazneli.

Ce ascunde aceasta aparenta "lipsa de asperitati"? Prietena sa afirma ca "ceea se vede, in cazul acestuia, este adevarat. Nu exista un Hollande ascuns". "Impenetrabil", rezuma fiul sau mai mare Thomas, care il percepe ca pe un "om liber", un "optimist adevarat" si un "strateg" care vrea sa inteleaga oamenii, dar sa aiba totodata un avans.

Biograful sau Serge Raffy povesteste ca atunci cand a candidat, la varsta de 26 de ani, insa fara succes, pentru a obtine circumscriptia lui Jacques Chirac din Corrèze, l-a atacat aprig pe veteranul de dreapta, spunandu-i "eu sunt cel pe care-l numiti labradorul lui Mitterrand". "Este un ham-ham care poate sa muste", apreciaza un apropiat al lui Nicolas Sarkozy.

In schimb, Chirac a pastrat o oarecare afectiune fata de cel care i-a cucerit bastionul din mediul rural. Fostul presedinte va merge pana acolo incat va spune ca il va vota pe presedinte, evocand un "umor correzian".

Cine este François Hollande

Nascut in vara lui 1954 intr-o familie burgheza din provincie, la Rouen (nord-vest), François Hollande isi urmeaza ambitiile pas cu pas, cu discretie, intr-o serie de scoli importante.

De altfel, la ENA, un adevarat creuzet al elitei politice franceze, o cunoaste tanarul Hollande pe Ségolène Royal, cea care ii va fi sotie timp de 25 de ani si mama celor patru copii ai lor. Insa ea este cea care intra in componenta unui Guvern si cea care va candida in 2007. El este constrans sa ramana in umbra.

Modest, Hollande nu vorbeste niciodata despre ranile sale, despre familia sa. Nu vorbeste nici despre tatal sau, un medic cu un simt al umorului intempestiv si un apropiat al extremei drepte, dar nici despre mama sa, o asistenta sociala mai degraba de stanga, a carei moarte, in 2009, l-a afectat, chiar in perioada in care traversa o perioada dificila din punct de vedere politic, dupa ce a parasit conducerea PS.

Doi ani mai tarziu, Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI, este cel care se impune, pana pe 14 mai, ziua in care este arestat la New York pentru agresiune sexuala.

"Investirea lui Hollande este, mai inainte de orice, o incredibila lovitura norocoasa", este de parere politologul Frédéric Sawicki. "Odata inlaturat DSK, el reuseste sa se impuna in fata lui Martine Aubry, considerata prea partizana. Alegerile primare socialiste sunt cele care i-au oferit legitimitatea", adauga acesta.

Un social-democrat asumat, un european convins, fiul spiritual al lui Jacques Delors, Hollande promite o reforma fiscala si justitie sociala. El este, in sfarsit, considerat credibil si adopta "pozitii mitterrandienne" in cursul mitingurilor.

"Nu va lasati impresionati de nimic", ii indemana el pe francezi, fara sa reprezinte intotdeauna visul lor, dar in opinia carora el ramane singurul capabil sa reprezinte o alternativa pentru Nicolas Sarkozy.

Principalele repere ale mandatului lui Nicolas Sarkozy la presedintia Frantei

Ales in 2007 dupa o campanie marcata de temele rupturii si voluntarismului, Nicolas Sarkozy este, in 2012, presedintele francez cel mai nepopular, dupa un mandat afectat de criza economica cea mai violenta din ultimul secol, relateaza AFP, prezentand bilantul acestuia.

Nicolas Sarkozy a realizat cateva lovituri spectaculoase, ca in Libia, unde Parisul a jucat un rol determinant in interventia militara straina alaturi de rebeli, provocand caderea regimului lui Muammar Kadhafi, sau in Coasta de Fildes, unde a participat activ la inlaturarea lui Laurent Gbagbo.

In timpul conflictului ruso-georgian din august 2008, Franta, care asigura presedintia semestriala a Uniunii Europene, a negociat un acord care a oferit o portita de iesire acceptabila pentru ambele parti. Dar Parisul a intarziat insa sa reactioneze in ceea ce priveste Primavara Araba, in special in Tunisia.

In Afganistan, Franta s-a blocat, ca si alte puteri prezente, si a devansat data retragerii trupelor sale la sfarsitul lui 2013.
Pe plan european, Tratatul de la Lisabona semnat in 2007 reformeaza in profunzime arhitectura institutionala a UE.

Crize financiare

In toamna lui 2008, Nicolas Sarkozy, presedintele in exercitiu al UE, s-a implicat cu succes in organizarea salvarii bancilor. In 2011, in fata crizei datoriilor din Europa, el este din nou la avanpost, dar are dezacorduri cu Germania, pietele sunt in pragul haosului, iar situatia Frantei se deterioreaza.

In ciuda reformelor structurale pe care Nicolas Sarkozy sustine ca le-a condus, precum finantarea sistemului de pensii si diminuarea numarului de functionari, Franta isi pierde prestigiosul rating "AAA" acordat de agentiile de evaluare, o degradare care consacra decrosajul de Germania.

Locuri de munca

Nicolas Sarkozy s-a angajat in 2007 sa reduca la 5 procente rata somajului. Dupa cinci ani si o criza mondiala, rata ajunge la 10 procente, iar somajul in randul tinerilor este de 22,4%.

Presedintele-candidat afirma ca Franta a "rezistat mai bine" totusi decat altii. Spania, citata adesea de Sarkozy, are o rata a somajului mai mare de 23%. Dar Franta se incadreaza in media UE (9,9 la suta), in timp ce principalul sau partener, Germania, afiseaza o rata de invidiat de 5,8%, potrivit Eurostat.

In fata crizelor, unul dintre principalele sloganuri din 2007, "sa muncim mai mult pentru a castiga mai mult", si-a ratat scopul. Orele suplimentare au fost facilitate, dar puterea de cumparare nu a crescut.

Migratie

Prin crearea unui Minister al Imigratiei si Identitatii Nationale (absorbit ulterior de cel de Interne), Sarkozy si-a acordat toate mijloacele pentru a reduce fluxul migratiei, fara a reusi insa acest lucru.

Numarul persoanelor care au intrat in Franta a ramas stabil in jur de 200.000 pe an, intre 2007 si 2011. Regularizarile au ajuns la 30.000 pe an, un numar apropiat de cel al imigrantilor clandestini expulzati anual, printre care 10.000 de romani si bulgari, in special romi.

Reforme

Sfarsitul pensionarii la 60 de ani, care nu figura in programul lui Nicolas Sarkozy in 2007, a fost reforma cea mai marcanta si cea mai controversata a presedintiei sale. Varsta legala de pensionare a crescut astfel de la 60 la 62 de ani.

In pofida manifestatiilor de amploare organizate de sindicate in toata tara timp de mai multe luni si a sondajelor care aratau o scadere a popularitatii sale, Nicolas Sarkozy nu a cedat, invocand necesitatea de a salva sistemul de pensii francez, amenintat de deficitul colosal al asigurarii de batranete.

In domeniul educatiei, implementarea autonomiei universitatilor a fost dusa la bun sfarsit in pofida rezistentei puternice, dar stagnarea bugetelor de functionare a universitatilor la sfarsitul mandatului i-a afectat imaginea.