IN or OUT? Cu sau fara Marea Britanie ca stat membru, refrendumul de joi va tranforma din temelii Uniunea Europeana
Marea Britanie
Responsabilii europeni incearca de mai multe saptamani sa nu foloseasca termenul 'Brexit' in vocabularul oficial, ocolind dezbaterile prea sensibile privind viitorul Marii Britanii, insa in culise subiectul se afla pe toate agendele, se arata intr-o analiza a agentiei France Presse, preluata de Agerpres.
Indiferent care va fi votul britanicilor joi, pentru iesirea sau pentru ramanerea in blocul comunitar, Uniunea Europeana va trebui cu siguranta sa faca schimbari de o amploare inedita pentru a-si continua drumul.
O desprindere a Marii Britanii de UE, prima de acest fel, ar da o noua lovitura unei Uniuni Europene deja slabite de criza imigrantilor, de problemele economice din ultimii ani si de amenintarea terorista tot mai mare.
Si chiar daca Regatul Unit va decide sa ramana in blocul comunitar, situatia actuala nu mai este o optiune viabila, atat timp cat temele care au agitat campania pentru referendumul din Marea Britanie au gasit ecou pe un Batran Continent care pare sa-si fi pierdut increderea in utopia europeana de dupa razboi, comenteaza AFP.
Donald Tusk: “Referendumul britanic este un semnal de alarma”
"Ar fi o nebunie din partea noastra sa ignoram un semnal de alarma precum referendumul britanic", a avertizat insusi presedintele Consiliului European, Donald Tusk.
In zilele de dupa referendum, liderii europeni, care nu au stralucit prin disciplina in ultimele luni pentru gasirea de solutii la crizele succesive, ar urma sa discuta despre calea de urmat.
Chiar daca este impartasit sentimentul ca este nevoie de o schimbare, "daca analizam detaliile practice, ne lovim rapid de dificultati", noteaza Chris Bickerton, profesor la Universitatea Cambridge si autor al cartii 'Uniunea Europeana: un ghid pentru cetateni'.
"Este extrem de posibil ca institutiile comunitare sa aiba un reflex de tipul 'inapoi la munca, inapoi la normal'", afirma si Vivien Pertusot, analist la Institutul Francez de Relatii Internationale (IFRI), cu sediul la Bruxelles.
Presedintele francez Francois Hollande a promis miercuri ca vor fi luate initiative 'indiferent de ce se va intampla', pentru "a impinge inainte constructia europeana".
Este luata in considerare in special o initiativa franco-germana, care ar putea include elemente ale unei Europe 'cu doua viteze' sau care sa se limiteze la politica externa, dat fiind faptul ca cele doua tari au pozitii diferite privind integrarea zonei euro.
"Francezii si germanii vor anunta o initiativa comuna, insa se vor limita strict la securitate si aparare. Ar fi prea dificil sa gaseasca rapid o pozitie comuna privind economia", a spus un inalt responsabil al zonei euro, sub anonimat.
Ce se intampla daca Marea Britanie ramane in UE
In cazul ramanerii tarii sale in UE, premierul britanic David Cameron a atras deja atentia ca va cere mai multe reforme privind libertatea de circulatie, in plus fata de cele deja negociate in februarie in cadrul unui acord cu ceilalti 27 de lideri europeni.
"Nu cred ca reformele se vor opri la 23 iunie. Calea reformelor va fi intarita, deoarece vom fi avut un referendum", a declarat el intr-un interviu pentru The Guardian, in timp ce tabara favorabila Brexit-ului a dat asigurari la randul sau ca se pot negocia noi acorduri comerciale avantajoase cu Uniunea Europeana.
"Oamenii politici britanici si alegatorii britanici trebuie sa stie ca nu va exista niciun fel de noua negociere" cu Marea Britanie, a insistat totusi miercuri Juncker.
Temerea mai multor guverne europene, indiferent care va fi rezultatul scrutinului din Marea Britanie, este ca se vor inmulti apelurile la referendumuri.
Ce se intampla daca Marea Britanie iese din UE
Un vot al britanicilor in favoarea iesirii din UE ar avea, evident, efectul unui cutremur. Donald Tusk sustine ca aceasta ar duce "nu doar la distrugerea UE, dar si a civilizatiei politice occidentale".
Nu va fi 'lovitura fatala', explica, la randul sau, pentru AFP profesorul Bickerton, dat fiind rolul central al UE in viata politica europeana, insa ar putea anunta o schimbare fundamentala in directia unei uniuni mai putin integrate.
"Nu cred ca UE va disparea subit, insa pe termen lung am putea vedea un declin progresiv si aparitia a ceva diferit", spune el.
"UE se afla intr-o spirala negativa si abia incepem sa remarcam. Nici macar un vot in favoarea (mentinerii Marii Britanii in UE - n.r.) nu va schimba starea generala", este de parere Janis Emmanouilidis, de la Centrul de Politica Europeana, un think tank cu sediul la Bruxelles.
Totodata, agentia de evaluare Standard and Poor's (S&P) a anuntat ca o decizie de scadere a ratingului 'AAA' de care beneficiaza in prezent Marea Britanie ar putea fi luata foarte rapid in cazul unui vot in favoarea iesirii din Uniunea Europeana la referendumul de joi.
"Daca Marea Britanie opteaza pentru Brexit la referendumul de joi, atunci ratingul AAA va fi revizuit si va fi retrogradat intr-o perioada scurta de timp", a subliniat Moritz Kraemer. Acesta a adaugat ca situatia politica din Marea Britanie va deveni mai putin predictibila si mai putin rationala, in parte si din cauza ca nu exista un plan real cu privire la situatia post-Brexit.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS