Romania ar aparea pe lista inchisorilor secrete ale CIA - Washington Post 

Potrivit revistei, o persoana asociata programului CIA pe teren le-a spus anchetatorilor Guvernului american ca programul a dispus de "mai multi bani decat credeam ca puteam noi cheltui, iar estimarea s-a dovedit a fi corecta". 

Programul CIA a fost conceput de doi psihologi angajati cu contract, care s-au retras din Fortele Aeriene, si a jucat un "rol central in operarea, evaluarea si managementul programului CIA de Detentie si Interogare", se arata in raport. 

Cei doi psihologi, James E. Mitchell si Bruce Jessen, sunt identificati in raport sub pseudonimele Grayson Swigert si Hammond Dunbar. Ei au creat o companie in 2005, cu scopul de a-si facilita activitatea in cadrul CIA, in perioada in care Agentia Centrala de Informatii si-a externalizat operatiunile legate de programul de detentie si interogare, potrivit raportului.

In 2006, firma a primit un contract CIA in valoare de 180 milioane de dolari, iar contractorii au primit 81 de milioane de dolari pana la finalizarea contractului, in 2009.  In plus, CIA a incheiat cu firma si angajatii ei un acord pentru despagubiri ca forma de protectie fata de eventuale procese si a platit in baza acestei intelegeri 1,1 milioane de dolari pentru cheltuieli judiciare.

Firma a angajat fosti ofiteri CIA, iar in baza contractului a oferit in schimb interogatori, psihologi operationali, "debrieferi" si personal de securitate pentru inchisorile secrete ale Agentiei.  Insa contractorii nu au fost singurii care au primit sume importante de bani in cadrul programului CIA, noteaza Forbes.

"CIA a oferit milioane de dolari in numerar unor oficiali din cadrul unor guverne straine", pentru a le determina sa gazduiasca si sustina inchisori secrete. 

De exmplu, o tara in care se afla o astfel de instalatie CIA a respins transferul lui Khalid Shaykh Muhammad, considerat "arhitectul" atacurilor de la 11 septembrie, insa a revenit asupra deciziei in urma interventiei ambasadorului american in tara respectiva. In luna urmatoare, CIA a oferit peste un milion de dolari unei parti neidentificate din acea tara, se precizeaza in raport.

Potrivit unei telegram, "Statia CIA a speculat ca schimbarea pozitiei a fost «cel putin intr-o oarecare masura imputabila... cadoului nostru de (suma cenzurata) milioane dolari"

Khalid Shaykh Muhammad ar fi fost incarcerat de CIA in Polonia si Romania inainte sa fie transferat la inchisoarea militara americana de la Guantanamo Bay (Cuba). 

Oficiali CIA erau foarte constienti cat de usor era sa foloseasca bani pentru a determina anumite tari sa faciliteze programul de interogare.

"Iti dai seama ca poti sa cumperi (numele tarii cenzurat) cu bani", este citat in raport seful unei statii.

Printr-o coincidenta, scrie Forbes, plata unor oficiali din guverne straine pentru a facilita torturarea a avut loc in perioada in care Departamentul american al Justitiei efectua un efort important impotriva coruperii strainilor, urmarind zeci de companii americane suspectate ca au mituit oficiali din guverne straine in vederea unor afaceri. 

Cartierul general a CIA isi incuraja statiile sa intocmeasca "liste de dorinte" si sa "gandeasca la scara mare" in privinta propunerii unei asistente financiare unor guverne straine care puteau ajuta programul.

CIA a oferit, de asemenea, milioane de dolari pentru construirea si mentinerea unor instalatii secrete de detentie in tari straine, inclusiv doua care nu au fost folosite niciodata. In 2002, CIA a oferit 200.000 de dolari pentru construirea unui centru de detentie in Afganistan, scrie Forbes, precizand ca raportul nu identifica totusi tara. 

Potrivit raportului, suspecti de terorism detinuti in mod eronat au fost platiti dupa ce au fost eliberati, cerandu-li-se sa pastreze tacerea, ca Sayeb Habib, Modin Nik Mohammed si Ali Saeed Awadh. Intr-un program de extradari, cetateanul german Khalid al-Masri a fost extradat intr-o tara neidentificata, potrivit raportului, iar acestuia i s-a platit suma de 14.500 de euro cand a fost eliberat.

De asemenea, Agentia a platit peste un milion de dolari catre trei tari terte, pentru ingrijirea medicala a cinci detinuti. 

O persoana asociata programului CIA le-a spus anchetatorilor Guvernului ca s-au efectuat plati in valoare de peste un milion de dolari fara documente, in numerar, prin cutii cu bancnote.

"Nu i-am numarat niciodata. Nu numeri astfel de bani ca sa ceri chitanta", este citata spunand aceasta persoana neidentificata in raport. 

Directorul CIA John Brennan a declarat marti, citat intr-un comunicat, ca CIA recunoaste ca "programul de detentie si interogare aveau lacune si ca Agentia a facut greseli". El a adaugat ca "informatiile obtinute prin program au fost critice in intelegerea Al-Qaida si continua sa ne ghideze eforturile in lupta impotriva terorismului pana in prezent"