FMI: Grecia trebuie sa accelereze reformele daca vrea sa evite falimentul
Grecia
Grecia trebuie sa creasca ritmul reformelor fiscale si structurale pentru a evita intrarea in incapacitate de plata, iar tarile din zona euro trebuie sa decida in ce forma ar putea sprijini statul elen, se arata intr-un raport de evaluare al Fondului Monetar International (FMI), noteaza Reuters.
Autoritatile de la Atena au luat masuri pentru a corecta inertia care a dus la ratarea unora dintre tintele convenite in programul international de sustinere financiara, de 110 miliarde de euro, iar aplicarea acestora este esentiala, potrivit raportului FMI.
"Daca reformele nu sunt aplicate, datoriile nu sunt sustenabile, este un fapt sigur", spune Poul Thomsen, seful misiunii FMI in Grecia. Acesta din urma sustine ca economia Greciei se va contracta peste asteptarile initiale, iar datoriile vor creste, in ciuda tuturor masurilor de reducere a deficitului.
Raportul lauda guvernul socialist pentru adoptarea unor noi masuri dure de austeritate, dar avertizeaza ca aplicarea acestora este esentiala si va fi urmarita de Fond.
In privinta riscului de extindere a crizei datoriilor in restul zonei euro, FMI cere tarilor din regiune sa decida cum vor sa sustina in continuare Grecia, precum si modul de implicare a investitorilor privati in al doilea program de sprijin.
"Avand in vedere impactul pe care implicarea investitorilor privati il poate avea asupra ratingului Greciei. este imperativ pentru statele din zona euro sa creeze mecanisme care sa garanteze accesul la lichiditati al sectorului bancar elen", se arata in raport.
Intrebat daca FMI va acorda un nou sprijin financiar Greciei, Thomsen a afirmat ca nu a fost facuta o solicitare in acest sens.
FMI a revizuit in scadere prognoza referitoare la economia elena, de la o contractie de 3% la 3,8%. Fondul anticipeaza ca datoriile Greciei vor atinge un maxim de 172% din PIB in 2012. In acest moment, datoriile elen se ridica la peste 340 de miliarde de euro.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: