FMI: Grecia este cel mai necooperant stat cu care am lucrat vreodata. Atena nu se tine de cuvant in privinta masurilor agreate
Slogan scris in centrul Atenei. Indiferent cine castiga alegerile duminica in Grecia, Europa trebuie sa ia masuri urgente, legate de datoria gigant a tarii. Foto: Mediafax/AFP
Fondul Monetar International (FMI), care a inceput saptamana trecuta discutii tehnice cu autoritatile de la Atena privind programul de asistenta financiara, considera ca Grecia este cel mai necooperant stat cu care a lucrat in cei 70 de ani de la infiintarea institutiei, relateaza Bloomberg, potrivit Mediafax.
Potrivit unor surse apropiate discutiilor, inspectorii tehnici ai FMI si reprezentanti ai celorlalti doi mari creditori ai Greciei, respectiv Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana, s-au plans marti de lipsa de cooperate din partea autoritatilor elene.
Acestia au acuzat guvernul de la Atena ca nu se tine de cuvant in privinta masurilor agreate la finele lunii februarie, cand creditorii au aprobat prelungirea cu patru luni a pachetului de finantare acordat Greciei.
Expertii FMI au declarat ca atitudinea Greciei fata de creditori este inacceptabila, iar mai multi inspectori financiari din Germania au comparat eforturile echipei pentru a convinge guvernul elen sa intocmeasca un program riguros de politici economice cu "incercarea de a calari un cal mort", au declarat sursele mentionate.
Statele Uniunii Europene sunt din ce in ce mai ingrijorate ca lipsa de cooperare a guvernului condus de Alexis Tsipras pentru gasirea unei solutii in privinta datoriilor Greciei ar putea forta tara sa paraseasca zona euro, in conditiile in care Tsipras refuza sa adopte masuri care sa deblocheze noi fonduri din pachetul extern de 240 de miliarde de dolari. Datoriile totale ale Greciei se ridica in prezent la aproximativ 315 miliarde de dolari.
Tsipras se va intalni joi la un summit european cu cu presedintele BCE Mario Draghi, cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez Francois Hollande si presedintele CE Jean-Claude Juncker pentru a incerca sa ajunga la un compromis politic ca sa dezamorseze situatia actuala.
Intre timp, guvernul de la Atena se straduieste sa gaseasca fonduri pentru plata unor datorii de peste 2 miliarde de euro scadente la finele saptamanii.
Marti, guvernul a inaintat Parlamentului un plan de crestere a lichiditatilor care include stimulente ca restantierii sa-si plateasca taxele inainte de 27 martie, cand autoritatile trebuie sa asigure fondurile de salarii si pensii.
Miercuri, Grecia a atras 1,3 miliarde de euro prin vanzarea de certificate de trezorerie pe 13 saptamani, la un randament in stagnare. Emisiunea va fi redeschisa joi pentru o sesiune de licitatii non-competitive, la care autoritatile vor sa vanda titluri de inca 300 de milioane de euro. Banii vor fi folositi pentru rostogolirea unor certificate pe termen scurt de 1,6 miliarde de euro, care ajung la scadenta vineri.
Pe acelasi subiect: