Financial Times: Litigiile din ultimii sapte ani au costat bancile 260 miliarde dolari. Cine a platit cei mai multi bani
Valul de amenzi si procese care au lovit industria financiara, dupa criza din 2007-2008, au costat marile banci aproximativ 260 miliarde dolari, arata un studiu Morgan Stanley, citat de Financial Times.
In plus, analiza care acopera doar primele cinci banci americane si alte 20 din Europa prognozeaza ca acestea vor suporta alte costuri cu litigiile, de 60 miliarde dolari, in urmatorii doi ani.
Bank of America, Morgan Stanley, JPMorgan, Citi si Goldman Sachs au platit cei mai multi bani cu litigiile: 137 miliarde dolari impreuna. Ar urma sa se adauge inca 15 miliarde, in urmatorii doi ani.
In ceea ce priveste primele 20 de banci europene, au achitat pana acum 125 de miliarde de dolari, la care se vor adauga alte 50 de miliarde, in urmatorii doi ani, sustine Morgan Stanley.
"In SUA au existat mai multe precedente cu privire la incheierea unor intelegeri astfel ca, pe masura ce mai multe banci au incheiat astfel de acorduri, a crescut si capacitatea pietei de a face estimari cu privire la sumele ce vor fi platite de alte banci", a declarat Huw van Steenis, director la Morgan Stanley.
Potrivit acestuia, amenzile platite de banci, care au acoperit intreaga gama de operatiuni de la manipularea cursului de schimb la obligatiuni ipotecare, au un impact profund asupra lor.
"Litigiile au un impact mic asupra actiunilor, dar au un impact de durata asupra capitalului pe care trebuie sa il pastrezi", subliniaza Huw van Steenis.
In plus, impactul merge dincolo de aspectele financiare.
"O mare parte din timpul echipei manageriale si bugetul de IT s-a concentrat pe rectificarea abuzurilor, in loc sa fie alocat pentru pozitionarea bancilor pentru viitor", adauga Huw van Steenis.
Analiza Morgan Stanley arata ca procesele legate de creditele ipotecare din SUA au fost responsabile pentru 110 miliarde dolari din costurile bancilor cu litigiile, urmate de cele legate de pachetul de asigurari PPI (Payment Protection Insurance) care au costat bancile alte 43 de miliarde dolari, manipularea cursului de schimb - 15 miliarde de dolari, spalarea de bani alte 15 miliarde dolari, iar procesele din dosarele Libor/Euribor au scos din "buzunarul" bancilor 10 miliarde dolari.
In randul bancilor, Bank of America a suportat cele mai mari costuri cu litigiile, 65,6 miliarde de dolari pana acum, urmata de JPMorgan cu 42,4 miliarde de dolari si Lloyds cu 26,6 miliarde de lire sterline. Printre actiunile luate de banci pentru a evita noi litigii se numara modificarea politicilor de remunerare, un accent mai mare pe indicatorii non-financiare si includerea ofiterilor de risc in consiliile de administratie ale bancilor.